Sein und Zeitschrift

Nimic

2012-02-03T09:36:00.000-08:00

Orice abordare strict cantitativa oricat de analitica si stiintifica e foartata sa ajunga la concluzia ca nu exista mai degraba nimic. Si e nevoie doar sa priveasca un atom. Traim intr-o lume goala, imbracata in camp cum ar zice unii nebuni care nu stiu nimic despre fizica sau revolutia socialista. De ce ne-am mai obosi atunci sa purtam haine, conversatii sau fie si ganduri? Tot ce ne inconjoara e subtire si cu cat e mai mult, cu atat e mai subtire...

Epava unei epave

2012-01-15T11:44:00.000-08:00

Iata-ma aici, o raza virtuala se intalneste cu mine si mi se arata pe mine, mie, desi nu am inteles niciodata cum. Cuvinte cu "m", cum ar fi eu, mai departe de ceea ce am fost vreodata, mai aproape de ce nu mai sunt. Si culori, vai cata dezordine, si ce urat. Un galben halogenat sau halogenic sau halocinogenic, ce somn, ce gri, ce alb spalat pe programul gresit, ce gri, ce bej,ce urat, incredibil de urat, insuportabil de urat, ma simt si sunt si ma gasesc si ma repar si reapar. Colacul de veceu plange cu mine, ultimul cantec inainte de marsul catre catacombele unde traiesc lilieci, crocodili si tigri fosforescenti. O gluma, o iluzie, o bucata de faianta desprinsa dintr-o iluzie, nebarbierita, murdara si idealista, pierduta si scufundata in chit.

In definitiv nu am nici un motiv sa nu ma simt bine. Binele pur si simplu a disparut de pe radarul pe care eu nu am aparut niciodata. Singur in spatele spectacolului astuia prost, incapabil sa rad, sau sa aplaud, ma dezmeticesc si realizez ca suntem in acelasi loc, niciunde. Nici unde lumea asta e urata si nu stiu ce m-a scuipat afara in ea. Un spectacol cu papusi cu masti de papusi cu masti, un patrat ce imita un cerc ,in prima faza, un punct ce imita un punct apartinand unei alte linii, paralela cu un semicerc. Imi amintesc ca ti-am spus odata ca te iubesc macar cat un semicerc. Acum ca nimic din ce am visat vreodata nu mai pare sa fie posibil, sau sa aiba vreo semnificatie realizez cu rusine ca nu mai pot nici sa visez, asa cum imi inchipui ca visam odata ca visez, ca ma visez, visez tot timpul la persoana intai, la fel cum imi e si rusine. Imi e rusine de o lume in care nu mai incap si in care nu ma mai simt in stare sa ma fortez. Mi-e rusine sa mai vorbesc si despre moarte, nu inseamna nimic si inseamna si mai putin atunci cand mi se pare un accident fericit oferit celor buni.

Acum ca scriu nu imi mai amintesc nimic din ce voiam sa scriu, o sa trebuiasca sa revin altadata, mi-am promis ca imi notez toate gandurile ce ma chinuie si ma fac sa plang, mi-am inchipuit chiar, ca desi nu i le pot vreodata povesti cuiva asa cum trebuie ele sunt prea puternice ca sa nu le pot scrie. Si incerc sa le scriu atunci cand vreau sa le las in urma, dar se ascund din nou pe dupa mine si revin din nou, in epava unei epave.

to live

2011-11-08T14:16:00.000-08:00

life is brief.
fall in love, maidens
before the crimson bloom
fades from your lips
before the tides of passion
cool within you,
for those of you
who know no tomorrow

life is brief
fall in love, maidens
before his hands
take up his boat
before the flush of his cheeks fades
for those of you
who will never return here

life is brief
fall in love, maidens
before the boat drifts away
on the waves
before the hand resting on your shoulder
becomes frail
for those who will never
be seen here again

life is brief
fall in love, maidens
before the raven tresses begin to fade
before the flame in your hearts
flicker and die
for those to whom today
will never return

gondola no uta

Broken Youth

2011-10-10T03:11:00.001-07:00

With such a full strength pride and the compensation of sweet days
It seems we can cross over it
Clear through your scattered emotions
It seems it might break
But it hasn't, that's our victory!

Like light

2011-09-05T01:45:00.000-07:00

My sin, my sickness unto death.
The hollow beauty of this passed summer.
Beauty that lingers in the heat, in the weird nature of my thoughts.
Beauty now part of my bitterness, my malcontent, my poetry.
my sin.

If I could be who you wanted all the time

2011-07-30T12:40:00.000-07:00

She looks like the real thing
She tastes like the real thing
My fake plastic love
But I can't help the feeling
I could blow through the ceiling
If I just turn and run

It wears me out, it wears me out
It wears me out, it wears me out

Radiohead - Fake Plastic Trees (cum de altfel stim cu totii)

Beyond form

2011-07-03T03:44:00.000-07:00

"...Have you ever researched the area?
-Yes, said Yama, his eyes burning beneath dark brows.
-And what is the explanation? A person is born with an abnormal brain, his psyche is later transferred to a normal one and yet his abnormal abilities are not destroyed in the transfer. Why does this thing happen?"
-Because you really have only one body-image, which is electrical as well as chemical in nature. It begins immediately to modify its new physiological environment. The new body has much about it which it treats rather like a disease, attempting to cure it into being the old body. If the body which you now inhabit were to be made physically immortal, it would someday come to resemble your original body."

Lord of Light - Roger Zelazny

When I heard the Learn’d Astronomer

2011-05-25T12:56:00.001-07:00

When I heard the learn’d astronomer;
When the proofs, the figures, were ranged in columns before me;
When I was shown the charts and the diagrams, to add, divide, and measure them;
When I, sitting, heard the astronomer, where he lectured with much applause in the lecture-room,
How soon, unaccountable, I became tired and sick;
Till rising and gliding out, I wander’d off by myself,
In the mystical moist night-air, and from time to time,
Look’d up in perfect silence at the stars.

Walt Whitman

Mentat mantra

2011-05-25T05:39:00.000-07:00

It is by will alone
I set my mind in motion
It is by the juice of sapho
that thoughts acquire speed
Lips acquire stains
stains become a warning:
It is by will alone
I set my mind in motion

David Lynch

iar eu sunt aici si rad si plang si scap din mine

2011-05-20T06:03:00.000-07:00

era la o vârstă îndoliată la sfârşitul unui mileniu
în beznă numai ochii Tigrului luceau
şi în cuvintele lui curgeau alte ape...

era de asemenea intr-un tren spre Galati din care a coborat mai devreme, in mijlocul unui camp arat unde era un copac, iar sub el un pandantiv din neolitic.

sau de ce imi pare rau ca nu stiu rusa

2011-05-10T15:51:00.000-07:00

The time invites: you seasoned idlers,
Sages of Epicurean rule,
You, fortunate philosophers,
You, fledglings of the Levshin school,
You, Priams of the countryside,
And all you sentimental ladies,
The spring calls to the fields, the lanes,
The time of warmth, of work, of blossoms,
The time of strolls, of inspiration,
And tempting nights beneath the moon.
To the fields, my friends! Make haste, make haste!

A.Pushkin - Onegin - Book 7 - Stanza 4

come paint.

2011-04-30T11:42:00.000-07:00

As i walk this line, i am bound by the other side and it's for my heart that i'll live cause you'll never die.

Well if you want to know me, i'm a war.

Warpaint - Billie Holiday

In pestera in care m-am pierdut

2011-03-31T18:10:00.000-07:00

As crede ca am ceva mai bun de facut...
tocmai mi s-a zis sa ma culc
dar eu urc mai departe dincolo de mine, pentru ca mi-e frica sa raman
in taxi singur, in colt, la marginea strazii.
Doua degete cu niste unghii foarte lungi lovesc in mod repetat parbrizul,
inainte transpirasem, pentru ca stiam ca toate usile sunt deschise,
da-mi si mie o tigare!
la jumatatea drumului intre urechea medie aritmetica cresteau stalactitele
dincolo de mine.

Nu stiu ce sa-i zic urlam dand din umeri,
dincolo de mine.
In timp ce specia subumana crestea ca o ciuperca acum
peste mine.
Tine-ma asa ca e frig, nu ma trage de par, de ce ai venit...
dupa mine.
Omul a fost depasit intr-adevar omorandu-ma
pe mine.
Becul catatonic ma goneste la capatul egoismului.

de ce nu te uiti la mine?
sunt obosit, nu fumez,
Esti nebun sau ceva.
Eu sunt bombardierul, sunt in regula.
Atunci ajuta-l pe el!pe el!
Pe el, nu il mai poate ajuta nimeni, saracul,
uite-l cum da din umeri, uite-o cum pleaca si ii face cu mana,
fara sa se uite,
O data. Ar fi putut sa gandeasca si el repede
o data ca nici Odata.

Jumate de sticla e plina, jumatate de zambet ramane pe fata mea
infrant si speriat statea, tinandu-se de burta
pe Bucurestii Noi ati zis? l-am intrebat
cred ca e mai bine pe Chitila, a raspuns.
Singura informatie schimbata fiind pretul litrului de benzina
Dar viata e plina de miracole, sageata nu a urcat cu nimic mai sus
dar el a ajuns
strangand mainile in jurul barelor de fier ar fi vrut sa stie
unde era...

Am vazut o singura data luna in noaptea asta si era rosie ca tot sangele care nu a curs dincolo de mine unde asteptau stalagmitele

pms

2011-03-19T18:10:00.001-07:00

And so, you and Homer and Simonides are agreed that justice is an art of theft; to be practised however 'for the good of friends and for the harm of enemies,'.

I'm quite all right...

2011-03-18T06:02:00.000-07:00

Catch what I've been chasing after ...
and have time to play

I'll know the way back if you know the way

Tomorrow I'll be stronger running colorful no longer just in black and white.

Today's Lesson(s)

2011-03-14T09:44:00.000-07:00

It might be a little Bill Shankly, but I'm a bit Bill Shankly I have to admit, he said.

Art is not a matter of life and death.
It is much more important then that.

spring(time)

2011-03-01T23:58:00.000-08:00

Wenn ich ihre Haut verließ -
der Frühling blutet in Paris.

gms

2011-02-14T09:09:00.000-08:00

To him she seemed so beautiful, so seductive, so different from ordinary people, that he could not understand why no one was as disturbed as he by the clicking of her heels on the paving stones, why no one else's heart was wild with the breeze stirred by the sighs of her veils, why everyone did not go mad with the movements of her braid, the flight of her hands, the gold of her laughter. He had not missed a single one of her gestures, not one of the indications of her character, but he did not dare approach her for fear of destroying the spell.

Together they had overcome the daily incomprehension, the instantaneous hatred, the reciprocal nastiness, and fabulous flashes of glory in the conjugal conspiracy. It was time when they both loved each other best, without hurry or excess, when both were most conscious of and grateful for their incredible victories over adversity. Life would still present them with other moral trials, of course, but that no longer mattered: they were on the other shore.

Of statues and men.

2011-02-13T23:40:00.000-08:00

-There will be blood on the high rise, there will be no mitigating this, he said.
-There might, I replied bluntly.
I couldn't care less, and in a sense I probably couldn't care more either.
And the blood poured down, it filled the black spring, it poured out unto the plains of uncertainty, it receded upon the estuaries of doubt. The ocean was still blue, still speaking of times when love was of increased purity and cohomology.
-The river of the body flows naturally into the river of action.
-Is this the reason men driven by ideals revert to basic instincts?
The statue was completely covered by my gaze and I was captured by it's gaze in return.
-It is because we are made to oscillate brutality and elegance, but we, having been doing this so frequently, sometimes cannot distinguish between the aspects within us we control or are controlled by.
As he said that, I started to fold paper, and we watched the sun rising gently from the ocean. The crimson silk was filling the region between the two sky-scrapers in front of us, it seemed as Amaterasu herself was walking towards us on the streets of the city.
-The truth is always an abyss. One must, as in a swimming pool, dare to dive from the quivering springboard of trivial everyday experience and sink into the depths, in order to later rise again, laughing and fighting for breath, to the now doubly illuminated surface of things.
-And life without truth is not possible. Truth is perhaps life itself.
I folded the paper again, while looking the statue in the eye again.
-This whole discussion...
-Yes? he replied
-It' as if I'm folding my ghost as if it were the paper in my left hand here.
-I suppose so.
-Yet I don't remember writing anything on this piece of paper I said, as the corners of the paper folded graciously into a crane in my hand.
-All this sophistry you weave within your thoughts, and you could have never covered the crane in logic.
-I suppose not.
-Is it elegance created by your hands.
-With brutality towards the paper, and brutality in thought towards the crane itself.
-Is it a mask?
-Indeed it is, it is my own, and towards all people who can see behind it I am already dead, with no meaning upon this world.
-And yet you would make yourself a martyr in it.
-I would let the angels of elegance cast their arrows upon me, and the grin of the mask will be the smile of Saint Sebastian.
-Logic may indeed be unshakable, but it cannot withstand a man who is determined to die.
-That is because I never understood that you cannot know the truth, you can only be truth, while living.
-There will be blood on the high rise.
-She seems to think the same, the sunrise.
Yet there is nothing written on the paper, again.

There was the breath of his first love, it was covering his thoughts as Amaterasu's silk covered his naked body on the high rise he could no longer bear his lies, he could no longer be the martyr, he would live as shame and truth, until he is free again.

hms

2011-01-14T12:15:00.001-08:00

But if you're only partly great, or just a nobody, then what appens to you is lost.

http://www.youtube.com/watch?v=IO2c1Kodmrc

when making a mess

2011-01-11T09:08:00.000-08:00

In a world where the only thing that makes pain go away is a diffrent kind of pain, everything gets mixed up, every day is an opus of the disharmonic concerto that breaks up your soul in pieces so small you'll think you'll never find them again. And yet you do, you rebuild yourself together like a puzzle, only to be broken again, differently. It is in the loss of the cut that is written, on the thin edges of the smallest pieces of it, that the only thing that can make you truly mad is finding pleasure and harmony. There is a wheight to your breath after seeing her, coming tired, coming late, peeling the skins of potatoos, it's half more wheight then half the breath you take when half of the breaths you've taken you hardly earned or will earn. Nothing halved about the guilt though, nothing mysterious, just the vexing realization of displacement, in the third person.

I would I were a careless child

2010-12-21T13:52:00.000-08:00

...

Fain would I fly the haunts of men -
I seek to shun, not hate mankind;
My breast requires the sullen glen,
Whose gloom may suit a darken'd mind.
Oh! that to me the wings were given
Which bear the turtle to her nest!
Then would I cleave the vault of heaven,
To flee away, and be at rest.

Lord Byron

there is a light that never goes out

2010-10-03T16:44:00.000-07:00

Inainte, inainte sa stiu ce a fost inainte, inainte sa arunc cate o moneda intr-o baltoaca de namol pentru fiecare cuvant ce nu a ajuns la destinatie.Liniile se lungeau ca pisicile obosite inainte, obosite ca si mine si pisici ca toate pisicile, unghiuri drepte de explicatii si formalitati, unghiuri drepte peste care se aseaza liniile si cuvintele si oamenii, dimensiuni intregi de amabilitati si inevitabilitati, un strop de oboseala, la fel ca pisicile, mereu inaintea mea, dar defapt niciodata la fel ca pisicile.
Trompetele se aud un pic mai sus decat trebuie printre zambete si pahare goale.Bila se invarte intre rosu si negru, apoi pipaie gingas riscul certitudinii ca nu te intereseaza si cateva note de pian contrapunctate, cateva guri de aer curat si fum de tigara in timp ce copiii alearga peste iarba proaspat tuns, aparent ai voie sa faci si asta. Zambetul lui, mai multa intelepciune deconstructiva decat esti gata sa accepti, zambetul celuilalt: un ambalaj de hartie colorata in jurul dorului de acasa; vinul alb si usor, usor sarat, miroase a mare, miroase a vant, o amintire olfactiva , instantanee si definitiva. In spatele trompetelor am gasit din greseala: o discutie parinteasca intr-o sincopa si un legato, pe calugarul albastru, Coltrane si Davis. Odata ajuns la pupitru apare din senin el si zice: e o lumina care nu se stinge niciodata. Asa o fi, o fi cineva in biblioteca din nou noaptea asta, or fi lasat-o iar deschisa la 42 A inainte sa sara pe geam , iarba era umeda, cerul era destul de innorat , poate era Vega, poate e prea tarziu pentru asta, inainte sa fie urmatoarea melodie. Ei au sarit pe geam sa fumeze dar ea, ea era acolo undeva pe cer, trebuie sa fi fost pentru ca prea era umeda iarba, mai trebuia doar sare, printre nori imi desenam incet, incet chipul pisicii de dinainte sa fie crem.
Noaptea incepea sa inghita totul incetul cu incetul, fiecare amabilitate si stangacie la vremea ei, fiecare zambet politicos la timpul lui, fiecare cartela pierduta inlocuita de un prieten treaz, in zgomot de clopot de biserica, copiii se urca din nou pe 60 de milioane de lire sterline ce nu apartin nimanui, nimanui cert oricum. Istoric vorbind al doilea norvegian are barba, mitologic vorbind inca priveam cum timpul inghite cerul, momentan vorbind, o lumina nu s-a stins niciodata in seara asta, cineva inca privea in spatele perdelei, stiind ca nu se va stinge niciodata, ar trebui sa-mi amintesc inainte sa ma calce vreun autobuz cu etaj.

Kafka frate

2010-09-11T11:06:00.000-07:00

You do not need to leave your room. Remain sitting at your table and listen. Do not even listen, simply wait, be quiet still and solitary. The world will freely offer itself to you to be unmasked, it has no choice, it will roll in ecstasy at your feet.

Neuromancer

2010-09-11T03:16:00.000-07:00

You gotta hate somebody before this is over, them-me doesn't matter, hate will get you through so many triggers in the brain and now you gotta yank them all.Who do I hate? you tell me? - Who do you love? he said. And then old alchemy of the brain and it's pharmacy and the long pulse of Zion Dub...
I'm the sum total of all the works, I'm the whole show.
So how are things diffrent you God now?
Things aren't diffrent, things are things...

True that .2.

2010-08-22T13:24:00.000-07:00

you can have yourself, but don't take too much...

Tine

2010-08-20T14:07:00.000-07:00

ce usor e aerul, nu-mi mai place sa-l respir , decat cu greu, decat prin tine, decat cu tine, decat din tine, decat pe tine. tine, e inima mea, ai grija de ea pentru o secunda, eu o sa ma arunc in mare ca fiul regelui Egeu, dar trebuie deja sa ma intorc de fiecare data la tine, iar atunci cand te vad zambind o pot pune la loc si o pot lasa sa bata, ea numara orele, minutele si secundele pentru mine, eu nu-i numar bataile dar o ascult, doar o ascult, cum imi vorbeste din cand in cand, despre tine. Inca o gura, inca o bataie, inca un val, sunt spuma marii.

True that.

2010-08-17T11:24:00.001-07:00

“Man has to seek God in error and
forgetfulness and foolishness.”
-- Meister Eckhart

de(re)ferential

2010-08-17T03:53:00.002-07:00

te-am iubit
te iubesc
si te voi iubi... nu-ti place cand ma repet,dar e adevarat, pana cand nu voi mai sti sa conjug verbe, pana nu voi mai sti ce e ala un verb. Chiar oare am stiut vreodata? Oare am uitat vreodata? Sunt pe cale sa ma uit intre toate vocile disonante din cutiuta mea muzicala, deja imi e prea frica sa le mai intreb ceva, tot ce stiu ele sa faca e gris unde eu nu am decat tarate. In spatele cortinei semitransparente poate ca am murit deja, un pensionar cardiac inainte de vreme, fara medicamentele de rigoare. Ei, ei or sa vina pe rand acum,sunt mai mici decat o celula si au tot felul de unelte si or sa ma descoasa si o sa ma lase sa ma scurg bit cu bit, uscat si curat, o sa imi coasa inapoi carcasa, o sa imi puna chiar si un zambet pe buze, o sa fiu tanar din nou, aproape viu, iar ele, ele erau bej,draperiile.Si totusi unde mai exact sunt eu acum? Cred ca m-am uitat de tot. O rana deschisa a unui hemofilic, asta e tot domeniul sufletului meu, dar de ce? de ce nu mai curge sange?.Am ajuns la margine, inca un pas. Atunci cand toate mastile mi-au cazut si odata cu ele am privit intaia oara pe fereastra , ceea ce vedeam in jur imbalsamat in soare nu era oare tot un vis?Cui ii mai pasa acum,cand pun inca o data mana pe masti , vopseaua e inca umeda si sangerie si cutiuta muzicala se aude in continuare, usor dezacordata.

You say:

"Where's the ache of freedom?
Where's the devil's whispers?
This is the sweetest pain, run and run
Jump up as far as you can, shake your head and breathe."

Kitchens of distinction- What happens now?

the sky might fall

2010-08-17T03:53:00.001-07:00

Jet lagg, big breath, control on grandma meds in your luggage, too many books to be dangerous even for an east european, first smile in America beyond the line of all asian border control officers, first can of soda opened.
Parking lot 8 stories high, huge, lines of japanese SUV's, huge, first highway, huge, audacity, huge, first sight of San Francisco skyline on the highway ,sky scrapers, not that big really.
No thick fog rolls in waves on the Golden Gate, clearest weather in San Francisco history, couple of boats in the bay sailing in circles around Alcatraz and Yerba Buena, my eyes and smiles go with them along the chilly breeze of the ocean.
Life, life goes by on the Talihina sky, and the hills, the hills were golden, golden and fluffy.Drive safely , but this ain't Texas and it ain't Kansas either, though there seems to be gold enough for more than a handful of yellow bricks.At the end of the voyage you leave the bike down in the dirt and you watch the sun in the distance, welcome to the desert it's only teenaged wasteland they say.
Yossarian just crossed the ocean but he's on a surfboard with a backpack still paddelling, those lost on the sea are burried on land and covered with giant clams, Saint Francis watches over them all accros El Camino del Rei. And there are gods of surf, with statues all around and planks chewed of by sharks, all of them are tall, all of them are tanned all of them are tantalizing.
I've seen the Lost Vikings, they're in Emerald Bay, all snuffed noses and red beards, they're surfing on shields and double-edged axes, diving from the waterfall in Tahoe Lake.
One day you will judge life from a rollercoaster, and you'll appreciate some of the twists and turns, don't keep your eyes closed and hold on for a bumpy ride.
Take what you need from the valley of the harbour, even if you dry you'll be floating high above it, breathing the ocean, the sky might fall, but I'm not worried, not even a bit, not even at all, breathe in one last time then I'll be up and away.

Frica

2010-08-17T03:51:00.000-07:00

Frica mea are gustul sarat al dezamagirii de sine si mi se scurge incet si convulsiv pe fata.Frica mea nu ma lasa sa plec,nu ma lasa sa mor, imi leaga cu lanturi de fier inima si se leaga cu forta de fiecare gand, fiecare sunet, fiecare cuvant, fiecare inghititura, fiecare clipire, fiecare respiratie. Mi s-a spus odata ca trebuie sa-ti infrunti frica, dar frica mea e invizibila, isi ascunde fata si isi arunca tentaculele direct in sufeltul meu, din care rupe, bucata cu bucata.Frica mea cea de toate zilele, care ma asteapta dupa coltul fiecarei strazi a mintii mele cu un cutit in mana si care ma priveste cu nemasurata placere cum trec si imi las spatele descoperit, acum mi se cuibareste in somn, si asteapta sa ma las prada gandurilor si viselor, ma alearga stapana peste propriul meu domeniu, stapana peste mine, ma lasa descult si dezarmat. Eu astept in genunchi cu pieptul catre ea sa-mi dea ultima lovitura dar tot ce aud e un ras sinistru ce vine din capul meu si imediat dupa el:linistea si singuratatea. Va reveni ,caci pentru ea, e doar un joc ce nu devine plictisitor decat atunci cand se termina.

Batranul si marea

2010-07-03T09:36:00.000-07:00

http://video.google.com/videoplay?docid=-3141619465931332181#docid=-6079824527240248060

Das Wasser soll dein Spiegel sein
Erst wenn es glatt ist, wirst du sehen
Wieviel Märchen dir noch bleibt
und um Erlosung wirst du flehen

an(o.s.t)

2010-05-17T10:05:00.000-07:00

"Nu va suparati ce statie e aici?" intreba cu parul in ochi baietelul agitat, in timp ce nimeni nu-i raspundea. Isi tinea cu indarjire partiturile prafuite la piept si nu se mai putea tine de barele din autobuz,plutea intr-o mare de oameni obositi, veniti de la serviciu sau plimbandu-se cu fel de fel de treburi. Intrucat nu se tinea de nici o bara ii lovea pe unii sau altii din cand in cand, ei scoteau diverse sunete pe diferite tonalitati, majoritatea infundate lipsite de inteles sau melodie,doar un ritm ce il inebunea in timp ce nimeni nu-i raspundea. "Nu va suparati ce statie e aici?" spuse din nou mai tare in timp ce incerca sa se uite printre ei. Se ridica pe varfuri si sarea sa vada dincolo de geam, dar nimeni nu-i raspundea.se aseza langa o bara intre doua scaune si incepu sa planga. In cele din urma o tanara se uita in jos, era atat de mic, il intreba :
- De ce plangi?
-Nu stiu ce statie e, au urcat prea multi oameni, nu mai vad nimic, nici daca ma ridic pe varfuri si mama ma asteapta acasa, nu vreau sa intarzii.
-Dar la ce statie trebuia sa cobori?
-La biserica...
Ochii umezi se uitara cu speranta la tanara
-Care biserica?
-Sfantul Andrei...
-E urmatoarea , nu sunt prea multi oameni in autobuz doar ati gresit anotimpul.
-Nu se va mai repeta.Isi sterse lacrimile cu maneca, isi stranse mai tare partiturile, stranuta odata si cobora din autobuz.

lupta cu mine

2010-05-03T07:55:00.000-07:00

mă lupt cu mine pentru mine.  
în timp ce mă câştig mă pierd. 
trăiesc datorită faptului că m-am ucis 
şi mă iubesc urându-mă.  

mă îngrop. mă plâng 
şi-mi zic că şi cu mine 
şi fără mine viaţa mea merge 
mai departe.  

mă lupt să mă elimin, 
să mă extermin cu totul. 
m-am asuprit destul 
şi sunt sătul ca-n ochii mei 
să putrezească stelele 
de cum mă uit spre ele.  

prezentul e plin de cadavrele mele 
prin el zboară şi croncănesc  
precum corbii gânduri despre  
planuri de asasinat împotriva  
celor ce am mai rămas prin mine.

*George Vasilievici*

Russel's paradox

2010-04-30T12:12:00.001-07:00

Let us call a set "abnormal" if it is a member of itself, and "normal" otherwise. For example, take the set of all squares. That set is not itself a square, and therefore is not a member of the set of all squares. So it is "normal". On the other hand, if we take the complementary set that contains all non-squares, that set is itself not a square and so should be one of its own members. It is "abnormal".

Now we consider the set of all normal sets, R. Attempting to determine whether R is normal or abnormal is impossible: If R were a normal set, it would be contained in the set of normal sets (itself), and therefore be abnormal; and if it were abnormal, it would not be contained in the set of normal sets (itself), and therefore be normal. This leads to the conclusion that R is both normal and abnormal: Russell's paradox.

the will of fire

2010-04-10T03:55:00.000-07:00

They say the sun is new each day and that is the will of fire.How would I know darling when it's only the fire burning in your veins I would like to burn in, until I dry out, until the fire in my heart becomes a candle, a matchstick waiting helplessly for the mercy and exhalation within the wind.To resign myself now would be as good as dieing.For is it not greater dooms win greater destinies and destiny, if there is one, might not have been kind to me but shouldn't it be kind for those who deserve it? Am I waiting blindly beside you ? remove my blindness or remove my eyes if that may be the case. Strike down the weakness within in me so I may burn again. What fire burns you down which is not your own? What fire makes you sweat and leaves you sleepless and tormented? Tell me so I may burn it down in return, let me spit down my nostrils the scorching wrath I carry, let me fight it, as well as fire can fight fire, as well as the love I carry burns within my veins and demands justice.

But maybe you were just playing with fire...

sperante

2010-04-02T13:08:00.000-07:00

si-atunci vor prinde mucegai noptile in care acest copil nascut in luna mai incerca sa afle cat de departe e de soare.

Veritasaga-Privim inainte

Breathing is believing

2010-03-16T10:51:00.000-07:00

Cu fiecare gura de oxigen noi traim mai mult, sau cel putin asa a spus Lavoisier, dar oare cat murim cu fiecare gura de oxigen?

Aruncati-va mantiile de purpura, luati-va un tricou mov si mancati cu E-uri in continuare ,savurati fiecare bomboana de pe coliva. Trageti aer in piept cu tot cu nicotina si gudroane dar nu uitati sa va spalati pe dinti. Stati linistiti, nu va dura mult (pana nu va mai fi putin) si eu voi fi cel ce va omoara. Lucrurile nu sunt tot timpul asa cum par a fi.

Iepurele are de astazi urechile albastre,se uita ciudat la mine si ma intreaba:

Cucuta pe care a inghitit-o Socrate era naturala sau sintetica?

banuiesc ca nu vom sti niciodata...

Ca tiganul la Malul Albastru

2010-02-25T01:04:00.000-08:00

Ieri seara ,intrucat sigur a fost ceva in ceaiul de vanilie cumparat de mama, nu am putut sa dorm. Am decis ca cel mai bun lucru ar fi sa citesc ceva pana reusesc sa adorm asa ca am incercat pe rand cateva carti.Nu aveam rabdare sa citesc aproximativ nimic asa ca in cele din urma m-am hotarat sa citesc poezie si am luat o carte de Gellu Naum din cel mai inaccesibil sertar al bibliotecii.

Nu am adormit foarte repede dar am realizat un lucru foarte important.Am realizat de ce imi place atat de mult Gellu Naum, de ce uneori am impresia ca ii inteleg poezia la un nivel foarte personal dincolo de cuvinte, dincolo de idei ,dincolo de mine sau de el.

Nu foloseste semne de punctuatie, de nici un fel, in nici o poezie din Malul Albastru,decat ghilimelele.

re-tus:

azi 26 februarie am intrat pe poemix...ceea ce va urez si voua....si Iulian face la fel si anume pe alocuri nu pune nici ghilimele.

The World is all that is the case...

2010-02-23T05:32:00.000-08:00

Nu stiu in ce masura dubiile noastre definesc modul in care gandim. Nu stiu ,pentru ca din cand in cand se urca pe mine, ca maimutele pe singurul eucalipt din mijlocul savanei inconjurate de hiene.De acolo de sus imi rup crengile si frunzele si le arunca catre hienele ce ranjesc cu pofta. Nu stiu daca din cand in cand crengile sunt cele ce dispar sau doar ranjetele de pe mutrele ahtiate ale hienelor. Nu stiu in ce masura metaforele si posibilele mele metonimii au colti si gheare si in ce masura sunt reale.Maimutele sunt insa, cat se poate de reale, le aud razand, le aud plangand, si se urca periodic acolo sus, si imi rup periodic crengile si imi scutura frunzele in vant.

Din cand in cand uit de ele, si incerc sa privesc apusul portocaliu, ma uit chel la soarele ca un disc de cupru pe care se invarte sangele zilei si sangele noptii si sangele meu invaluit in intuneric, pierdut in savana, in zambetele false si lungi ale propriilor hiene si himere.

Speram zilele astea sa imi regasesc sufletul sub zapada ce se topeste, caci incep sa cred ca nici operele nu se scriu in dubii. Sau poate ca da ,poate se scriu din dubii izvorate din suferinta sau panica, dar nu cele pe care as vrea eu sa le citesc sau sa le redescopar , nu cele pe care as vrea sa le scriu sau sa le definesc.Cineva a spus odata ca limitele lumii mele sunt limitele cuvintelor si mai cu seama limitele logicii,ca lumea este limbaj. Tot el spunea ca poti scrie o opera cat se poate de serioasa si de buna numai cu glume. Imi pare rau ca nu a incercat asta , si imi pare rau ca ma gandesc ca m-as fi crezut chiar in stare sa fac asa ceva,acum nu prea mult timp in urma. Caci nu imi mai doresc sa scriu opere si definesc lumi, traiesc cu impresia ca sunt pe cale sa-mi aleg lumea si asta e cu mult mai important. Dar ce sa pun in ea, "ce ai lua cu tine pe o insula pustie?" , de ce ai avea nevoie astfel incat sa nu mai ai nevoie de nimic?

Asa ma simt eu cateodata, ca eucaliptul din mijlocul savanei sunt ipocrit si egoist si chel(ma rog nu inca).

Uneori inainte sa ma culc prefer sa uit ca sunt doar un om ca oricare altul pentru tine,prefer sa uit ca pot fi clasificat si judecat ca oricine altcineva.Sunt egoist atunci cand imi uit propriile greseli si imi aprind propriile dorinte,sunt egoist in timp ce sting lumina. Macar in visele mele te tin in brate toata noaptea ,macar acolo dansez cu tine fara sa te calc pe pantofi,glumesc fara sa nu razi si zambesc fara sa ma mai intrebi de ce. Cand ma ridic din pat soarele a rasarit deja si norii au fugit, singur si nesatisfacut privesc pe geam, lumea mea se reduce la o singura propozitie...Poate ca de azi ma vei iubi...

Commonapp-essay

2009-12-25T11:25:00.001-08:00

Describe a character in fiction, a historical figure, or a creative work (as in art, music, science, etc.) that has had an influence on you, and explain that influence.

I still remember walking blindly as a child, the bliss of watching stars slowly glistening in the distance, the sound of the wind between leaves and tree trunks, between concrete and bark, between glass and air. I remember pausing to think and meditate within a perfect silence, meditating on my significance as a child as part of mankind, my significance as a person on Earth, my significance as mortal in the Universe. I asked myself such questions relentlessly and seldom did they give me pause, they came with a sense of amazement and a sense of fear and loneliness, even though they didn't seem disturbing at the time. It was later that I came upon these words "The beginning is a very delicate time" in Dune by Frank Herbert. I had by then settled these questions temporarily only to let them resurface from time to time to try to provide myself with some sort of answers. The quest for understanding came with a very personal footnote to me. It started with me memorizing names of dinosaurs, and mythological gods and heroes, and historic events and figures, with me reading and writing those down and still continues to be very much a part of my lifeline, of my self-imposed duty.
It comes as an interesting coincidence that what was to become my passion crystallized itself both as a part of my daily experiences and as part of my reading. There have been novels that have shaped and reshaped my way of thinking as there have been characters and historical figures which did the same, but I've always come to recognize that change is only real when it comes from within. Even when meditating as a child I always thought I was exploring something within rather then outside of me, I think now that I was doing a bit of both at the same time. It was the 7th grade and I started to do two things: read Dune by Frank Herbert and study Chemistry.
I was breathlessly reading Dune, consuming each word and page and their ink clear-cut lines on paper, consuming each letter dropped by the printer or typewriter some thousands of miles away, some decades ago, and they had become like air to me. I was standing under my blanket at the light of the lamp and the blanket didn't yet burn from the heat of the lamp because my father would come and ask me to go to sleep. Excitement flooded my veins with the cinnamon odor of Spice and my senses melded with those of Paul Atreides.
The journey of Paul Atreides through the events that shaped both his and the Universe's destiny is one towards maturity and enlightenment. It seemed to me as the metaphor of change as the turning point of becoming and of becoming as the center point of destiny. "Without change, something sleeps inside us, and seldom awakens. The sleeper must awaken.” Paul Atreides was both gifted and cursed with prescience, he was the premature result of a genetic program of the Bene Gesserit and the beloved son of Duke Leto and his concubine Lady Jessica.
One of the most interesting ideas I found while reading Dune was that of a time continuum. It was the will of the Bene Gesserit to a Godlike entity as the end result of their genetic program, the Kwisatz Haderach, his genetic memory of both his male and female ancestors formed an almost objective perspective on both the present and future, I said almost because within the shell of these superhuman powers is a human being, capable of mistakes and erroneous choices. It was as if his awakening at the contact with the spice and with the water of life formed some sort of nexus of time paths in his consciousness. His choices however never seemed to be easy, quite the contrary, and both his inability to save his father and later his inability to prevent the death of his beloved Chani speak of entire different level of planning somehow beyond prescience, the very idea of interfering destinies, an already forming objective consciousness of time paths speaks loudly about layers of reality.
The revelation of such a time continuum has appeared again later in my reading in Herman Hesse's Siddhartha. There I found the image of destiny as a river. “The river is everywhere at the same time, at the source and at the mouth...in the ocean and in the mountains, everywhere, and that the present only exists for it, not the shadow of the past, nor the shadow of the future...Siddhartha the boy, Siddhartha the mature man and Siddhartha the old man [are] only separated by shadows, not through reality...Nothing was, nothing will be, everything has reality and presence.”. This image came along with the conscious awakening, the moment of enlightenment for Siddhartha “From that hour Siddhartha ceased to fight against his destiny. There shone in his face the serenity of knowledge, of one who is no longer confronted with conflict of desires, who has found salvation, who is in harmony with the stream of events, with the stream of life, full of sympathy and compassion, surrendering himself to the stream, belonging to the unity of things.”
I agree with Frank Herbert's idea that however small a finite interval of time or space is divided it will always contain infinity within it. I also agree that true discipline is hidden, meant to limit not free. Whenever we ask "why?" and are not afraid of "how?" we head unobtrusively towards paradox. A universe of cause and effect is a trap, in this perspective a trap as it denies infinity.
But can we truly acknowledge infinity; can we see it, analyze it, truly understand and learn its lesson?
My answer to this question is: we might, if we recognize the relationships between the ever moving parts of reality that form systems, if we study the general relationships that form the different states of balance in the universe. Balance can be found on all levels of reality, whether we speak of thermal equilibrium on an atomic or molecular level, chemical equilibrium in a reaction system, inertia and general conservation of energy or the general balance of ecosystems and populations in the living world. There are certain isomorphisms between these overlapping layers of systems. General balance depends upon a certain state of balance within each of the components of a system. Each of the components of a system is a system in its own right. Planetologist Pardot Kynes says in Dune: "The food of life is provided to life by life, in increasingly richer forms, as diversity of life".
These were the ideas that marked a new age of curiosity within me, marked the search for things outside, within and beyond all of these systems.
In learning about chemical reactivity I found similar patterns of probable and possible outcomes, of multiple mechanisms for one reaction, of change, transformation and transition. The chemical space is just another layer of reality present both "in actu" and "in potentia" it consists of the enormous number of compounds and chemical substances and the reactions that transform one into another. It is both a layer of physical bodies in the form of atoms, molecules and ions and a part of biological systems where chemical substances and compounds have certain roles, yet it very much remains a system on its own.
Understanding a system is an enormous task and an endless task if not undertaken in terms of its subsystems and suprasystems and the similarities and self-similarities between them. It was the study of chemistry and some of the books I read, the insights of Siddhartha, or Pardot Kynes that made me look upon the world as a fractal, a self-similar and eternally divisible geometric figure of paradox and beauty. It is through paradoxes that we understand the delicate nature of beginnings, the absurdity or the falsehood of our hypothesis; it’s the turtle running as fast as Achilles, it’s a koan, a Zen mind-breaker. It’s the Cretan Epimenides saying,”All Cretans are liars.” And who can say if the paradox is apparent or not, who can take each Planck-length step towards the tortoise ,maybe we will do as Scorates ,continue our maieutics, our dialectical an inductive search for wisdom ,as we learn within ourselves or as we take answers from others, and finally ask for the wisdom of a God...

Commonapp-short essay

2009-12-25T09:58:00.000-08:00

In the space provided below, please elaborate on one of your activities (extracurricular, personal activities, or work experience)(150 words or fewer).

Walking towards the Faculty of Philosophy that day,I didn't realize how much my way of thinking would be changed after joining the Center of Excellence in Philosophy. My expectations were exaggerated but not entirely irrational: I wanted the source-code of the Universe. I now believe that this code is within everything, and I know that no work of art or science will compile this code for me. The compiler is made with logic and metaphor, with functions of my ability to question and represent reality. Be they the seminars on Descartes's Meditations or on "A defense of abortion" by Judith Jarvis Thomson, the courses on logic or the history of philosophy, every time I've been empowered to share my own thoughts. I feel as if I were a part of what seems to be the endless task of humanity for a better understanding of the world around, within and beyond us.

acu are 151...dar merge :P

Disclaimer

2009-12-25T09:53:00.000-08:00

Voi incepe a scrie ceea ce in mod neindoielnic nu ma intereseaza prea tare si in consecinta si mai putin pe voi.Iar inainte sa incep sa scriu asta,aici,pe blog,voi scrie o serie de eseuri care va intereseaza si mai putin,mai exact eseurile mele pentru aplicatul in Statele Unite ale Americii la diversele paducherii ce primesc puricii cu tot cu posesorii lor spre a-i invata pe acestia din urma ce le doreste inima si mai exact cum sa se impace cu proprii purici si stapani pe banii paducheriei.Voi avea deci o rugaminte pentru cei suficient de plictisiti,de curajosi si de curiosi in a-mi citi ineptiile,aceea de a ma ajuta punctual cu greselile de punctuatie,ortografie,limbaj si exprimare pentru o mai mare entropie a jegului in univers.

Va multumesc anticipat,
Melcul metafizic.

Viata unei molii

2009-11-17T09:40:00.000-08:00

M-am nascut pentru a doua oara in noapte catre un cer senin.Si sa fi gustat din fiecare stea imi doream, iar pentru asta aveam pentru prima oara aripi.Eu nu eram ca ceilalti ,inghesuiti in sifoniere ,inecati intre sublim si sublimabil.Eram liber si eram tanar si eram gol.Atunci ai aparut tu pentru prima oara, vibrand la marginea orizontului meu,ai inecat stelele in lumina si m-ai lovit cu un val termic,m-ai umplut.M-am indreptat stangaci catre tine planand pe crestele valurilor ce ma loveau si loveau si loveau.Si apoi te-ai stins lasandu-ma orb si buimac...Eram pentru prima oara intreg in cosmos ma invarteam in delir si scantei de lumina se perindau intre antenele mele,cu cateva clipe in urma eram desavarsit si gol acum eram brusc scurtcircuitat,limitat si plin.Apoi ai aparut din nou cu o simfonie de sunet si lumina mi-ai retezat orizontul iar valul termic era acum vizibil si taia in mine,o aripa ,apoi alta,ma contopeam in flacara si apoi...te-ai stins din nou... si m-ai lasat sa cad in mine.

In loc de concluzii

2009-11-15T08:27:00.001-08:00

Cineva mi-a spus sa recitesc articolele precedente si am facut exact asta.Altcineva a scris odata ca nu se decide sa scrie decat atunci cand e sigur ca fiecare pagina va fi recitita cu mai multa placere.Imi era aproape clar ca nu asta era cazul cu sutele de cuvinte scrise de mine ieri.Cu toate acestea fiecare din cuvintele acestea au desprins de pe vertebrele mele cervicale cate o lipitoare,am ajuns astfel sa cred ca urmeaza sa zbor intr-un taram al linistii caci reusisem sa scot afara toata frustrarea ce se ineca in mine.Cu o mare parte din cuvintele pe care le-am scris sunt de accord si azi ,mai cu seama din prima parte nu as schimba nimic,peste celelalte insa se reciteste doar graba si frustrarea si cateva ganduri exprimate mai degraba prost si fugar.Lipitorile se urca de azi linistite la loc pe ceafa mea.M-am decis sa scriu ieri seara in momentul in care am vazut cautand linistit pe google stirea conform careia s-a gasit apa pe luna pe data de 13 noiembrie 2009.Mi-am amintit ca astfel de presupuneri facea si Copernic in secolul XVI.Am stiut atunci ca frustrarea mea e nefundamentata ca nu avea rost sa ma indoiesc de convingerile mele si ca trebuia doar sa nu permit falsitatile rostite gratuit sa imi intre pe urechi.Genul asta de lucru este insa extraordinar de greu pentru mine si a fost neindoielnic la fel de greu si pentru multi altii.In mare parte ma simteam vinovat crezand ca mi-am asumat prea repede interpretarea domnului Basarab Nicolaescu a transdisciplinaritatii (cu mult inainte de CEX) .Gasindu-ma in situatia in care scientismul era aparat de domnul Sandoiu cu fervoarea profesorului de filozofie ce scrie formule matematic tautologice pe tabla, pe cand transdisciplinaritatea venea sustinuta de un savant de o valoare incontestabila,posibil cel mai important savant roman in viata,contradicitiile apareau puternice si ireductibile de jur imprejurul meu.M-am simtit insa si mai descumpanit intrucat convingeri de ale mele cu mult mai vechi au fost de asemenea calcate in picioare in cateva minute fara vreo urma de remuscare,convingeri la care nu stateau doar cateva carti citite sau vreo experienta in fond nesemnificativa ci credinta si iubire in oameni ce mi-au impartasit fara sa impuna cunoastere,in carti ce mi-au modelat spiritul sau in experiente ce mi-au schimbat viata.

"Knowledge is soon changed, then lost in the mist, an echo half-heard."
Gene Wolfe

"You seem to think that the only genuine existence evil can have is conscious existence - that no one is evil unless he admits it to himself. I disagree."
Gene Wolfe

Am scos deci stindardul acoperit de praf din pod,si voi asculta sfatul lui Aristotel si voi gasi in mine curajul de care am nevoie.Voi pleca cu stindardul in lupta imi voi apara convingerile.Cred cu tarie ca suntem o generatie extrem de importanta in istoria omenirii,o generatie ce ramane datoare sa distruga probabil cel mai peren cerc vicios al istoriei omenirii,ceea ce Jackob Böhme numeste "roata anxietatii".La capatul fara de capat al acestui circuit lipsa unei discontinuitati salvatoare (ce nu poate veni decat dintr-o regandire a Stiintei si mai cu seama a relatiei ei cu Traditia) ne va duce la pierzanie.In fond nu ma gandesc decat ca vom aluneca intr-un alt circuit.Va ramane sa il parcurgem si pe el,acest circuit va fi insa mai larg si va insemna treapta urmatoare in istoria omenirii,eventual "gradul 1" gandit de Michio Kaku.

"I am free, no matter what rules surround me. If I find them tolerable, I tolerate them; if I find them too obnoxious, I break them. I am free because I know that I alone am morally responsible for everything I do."
Robert A.Heinlein

Voi cauta sa ma lamuresc domnului Sandoiu dar mai cu seama voi cauta sa inteleg singur mai bine problemele in cauza.Acum pot sa spun cu curaj doua lucruri.Mai intai cauza frustrarii mele este pe de o parte presupunerea conform careia lucrurile ar fi putut sta altfel daca as fi facut logica in clasa a 9-a cu domnul Sandoiu sau macar daca nu as fi citit Ştiinţa, sensul şi evoluţia Eseu asupra lui Jakob Böhme a domnului Basarab.Pe de alta parte contradicitia intre viziunea asupra istoriei definitivata de mine in clasa a VI-a (care a dormitat si care se recristalizeaza incet acum),respectiv viziunea mea asupra stiintei in permanenta schimbare si unele afirmatii ale domnului Sandoiu.

“I contemplated man's little spark, what it should be valued before God alongside of this great work of heaven and earth.”
Jackob Böhme

Iar in al doilea rand acum pot spune ca aceasta frustrare desi a aparut din motive justificate si este in fond neimpacata a produs in mine o redesteptare neasteptata,lucrurile ar fi fost altfel daca as fi facut logica cu domnul Sandoiu in clasa a 9-a,redesteptarea aceasta ar fi venit mult mai devreme si ar fi insemnat mult mai mult,iar din cartile pe care le-as fi citit pana acum as fi inteles poate mai bine si cu mai multa convingere aceleasi lucruri.

Gandurile mele se duc acum la profesorul meu de Istorie cu care sper ca ma voi reintalni si voi apuca sa vorbesc pe indelete,gandurile mele se duc la o distopie de silicon, o planeta lipsita de soare si un tortionar,la profetul ce se ofera ofranda zeului pe o planeta plina de nisip cu doua luni,la o amanta plina de cruzime si de apa.

“There’s no secret to balance. You just have to feel the waves”.
Frank Herbert

Despre o dimineata de sambata (partea 2)

2009-11-14T10:41:00.000-08:00

As fi vrut probabil ca deceptia mea sa se opreasca la analiza vulgarei critici a limbajului matematic comun.Insa tumultoasa expunere era departe de a se termina si departe de a-si opri elanul distrugator.Ceea ce a urmat a fost insa,spre deosebire de incursiunea in matematica, strict legat de tema in cauza,filozofia.Aveam intr-adevar niste asteptari nerezonabile de la un curs de filozofie medievala pe care il ratasem pe jumatate si pentru care ma pregatisem prin a ignora pentru o perioada filozofia greceasca.Iarasi e vorba de o conceptie despre istorie pe care de data aceasta o preluasem cu mult mai devreme si eram in masura macar sa mi-o asum.Peste istoria pe care mi-a placut sa o stiu s-a asternut intre timp suficient de mult praf .In ideile generale insa, patina timpului nu a reusit sa roada,aerul toxic al anilor de istorie facuta incomplet si mai cu seama defectuos nu au corodat luciul unor concepte ce in mintea mea se intiparisera cu fermitate.Evul Mediu este pentru mine epoca istorica cu cea mai mare insemnatate in istoria umana.Este epoca in care se pot interpreta in mod aproape obiectiv toate evenimentele datorita sinceritatii ce strabate firul cronologic.In acest Ev Mediu ce mai tarziu apare ca un timp si un spatiu dominat de cenzura,lipsit de valorile culturale ale Antichitatii pe care le preia doar treptat prin intermediul arabilor,acest Ev Mediu ce astazi este considerat groapa in care doar printr-un miracol cultura si stiinta nu au decedat sub apasarea crestinismului impus de biserica.Renasterea este de altfel considerat tocmai acest miracol.L-am auzit totusi pe acelasi distins domn spunand ca nu se poate concepe cultura europeana in absenta crestinismului.Ma asteptam la o discutie aplecata serios asupra teologiei, sinoadelor ecumenice,marilor erezii,Marii Schizme.Ma gandeam ca se poate face o diferentiere sesizabila intre Occident si Orient la nivelul conceptiilor teologice,ma gandeam de asemenea ca se poate vorbi despre substratul filozofic al ereziilor (erezii ce nu au fost facute niciodata de oameni inculti sau prosti si aproape niciodata de nebuni),despre cosmologie si credinta despre traditie,stiinta si erezie despre cruciada si razboi sfant despre intoleranta si indulgenta despre savanti,vrajitoare si alchimisti arsi pe rug,despre regi ce plecau umiliti si excomunicati in piei de leopard de la Papa si regi ce mor inecati, cu armura pe ei, dupa ce insetati s-au aruncat in apa.Eram pesemene naiv.

In aceasta mare de evenimente semnificative numita in general abisul istoriei domnul profesor nu a facut decat sa gaseasca acele insule mai mult sau mai putin semnificative ce fac posibila legatura intre Antichitate si Renastere.Acei episcopi care in scrierile lor cuminti afirmau primatul rationalitatii anticipandu-i pe filozofii moderni sunt singurii demni de pomenire.Dupa ce au fost din nou pusi in contact cu operele grecesti pesemne ca singurele ganduri ale filozofilor medievali au fost indreptate catre interpretarea si impacarea operelor lui Platon si Aristotel si mai cu seama mai importante decat aceste ganduri sunt tot operele lui Aristotel si Platon.Presupunand ca in baza lipsei unor dovezi contrare sau a unei cunoasteri suficiente a filozofilor medievali se poate accepta aceasta ipoteza,ea este in sine legata de atasamentul medievalilor fata de Aristotel.Acest atasament de care Aristotel insusi se face vinovat,este in viziunea domnului profesor,cel ce franeaza aparitia stiintei moderne cu aproape 2000 de ani.Aristotel mi-a fost deci prezentat pentru prima oara,intr-un context ce mi se parea potrivit si adecvat,ca un tocilar ale carui liste si categorisiri au incarcerat gandirea europeana amanand triumful stiintei cu 2000 de ani.Aici pe de o parte ma simt vinovat dar ma si bucur ca Aristotel mi-a fost prezentat si altfel.Acest tocilar mi-a fost prezentat cu multi ani in urma ca invatatorul lui Alexandru cel Mare.Prin elevul sau Alexandru consider ca Aristotel a demonstrat lumii intregi mai mult poate decat toti ceilalti filozofi la un loc.A demonstrat practic afirmatia conform careia curajul este cea mai importanta calitate,intrucat prezenta ei le garanteaza pe celelalte.Spun asta fara a face din Alexandru un idol,cel ce a inspirat lumea timp de mii de ani a fost printre altele si primul vandal al omenirii calcand in picioare o civilizatie ce surclasa in multe aspecte cea greceasca(e vorba de civilizatie si nu de cultura), ci incercand sa ma dumiresc cum un astfel de rezultat poate fi rodul muncii unui tocilar.Poate ca nu am dreptate ,totusi ma gandesc ca un tocilar este mai degraba las decat curajos,ma gandesc ca el se ascunde in spatele cunostintelor pe care le memoreaza cu fidelitate deoarece nu este capabil sa deduca sau sa prezinte cunostinte proprii sau memorate rational.Atat in categorisirea exhaustiva a tuturor cailor gandirii(valabila si in ziua de astazi) ,cat si in toata opera sa Aristotel da dovada de curaj,curaj ce a fermecat cred eu in mod justificat gandirea umana de mai bine de 2000 de ani si de care cred ca este foarte important sa tinem seama si astazi.

"Anybody can become angry - that is easy, but to be angry with the right person and to the right degree and at the right time and for the right purpose, and in the right way - that is not within everybody's power and is not easy. "
Aristotle

Ma mira faptul ca,acelasi profesor ce in cadrul pre-socraticilor ne vorbea cu atata usurinta de actori nu vede dincolo de inelele aristotelice.Toata alcatuirea universului prezentata de Aristotel este in fond un model.Un model ce si-a pierdut in timp gradul de fidelitate in raport cu obiectele pe care le descrie.Vazute ca actori insa partile acestui model sunt la fel de expresive,ipoteza conform careia lumea sublunara nu este de matematizat in mod complet este cred graitoare.Daca in cadrul lumii supralunare toate obiectele sunt reductibile la obiecte matematice,obiectele lumii sublunare sunt doar masluibile in raport cu obiectele matematice.Luata ca atare aceasta descriere ne este la fel de absurda ca gandirea magico-mistica a grilei istoriste.Relaitatea ne apare ca dihotomie a matematizabilului si fizicului ori noi astazi afirmam ca fizica ne confera explicatii asupra fenomenelor reale doar prin legi matematice superioare.Despre natura matematicii se poate vorbi insa indelung,si mai cu seama despre relatia ei cu fizicalitatea,aceasta chestiune este pentru mine netransata si in fond de netransat.Afirmatia conform careia toate fenomenele fizice pot fi explicate de catre oameni pe baza unor legi matematice este cred o iluzie, impusa de scientismul inceput in secolulul 19.Atat peste realitate cat si peste stiinta cred ca este de pasit cu grija intrucat exista fenomene simple ale acestei lumi "sublunare" ale caror ecuatii matematice descriptive nu au fost gasite sau asupra carora nu se poate cadea la un accord definitiv.Ceea ce este deosebit in aceasta viziune asupra naturii este cred tocmai ideea unei fizicalitati nematematizabile.Stiinta ca instrument de matematizare a realitatii nu va uni niciodata fizicalul cu matematicul.Mai cu seama,ceea ce Aristotel pare sa spuna este ca adevarata cunoastere a realitatii nu se limiteaza la stiinta gandita scientist.Daca gandim lucrurile astfel si daca scoatem mastile actorilor,conceptia lui Aristotel despre univers este poate si mai matura si paradoxal mai moderna.Pentru cei ce nu cred in aceste cuvinte as vrea doar sa mai pun urmatoarea intrebare:"Inainte de data de 13 noiembrie 2009 ati fi spus oare ca exista apa pe luna?" si daca da, "Ati fi putut da si un argument rational in acest sens,verificabil?".Eu cred ca adevarata frana pusa cunoasterii Naturii nu este de cautat la Aristotel ci mai degraba la modul cum stiinta este astazi subjugata de interese politice si economice si nu mai reprezinta decat in mica masura explozia libera a curiozitatii umane,mai exact cum inca din Epoca Moderna Filozofia Naturii a trecut in plan secundar in timp ce scientismul a fost pregatit ca purtator de drapel al modernitatii europene.

"He who allows oppression shares the crime."
Desiderius Erasmus

Argumentata sau nu adevarata mea frustrare este data de dorinta de a fi aflat mai multe despre Filozofia Naturii tocmai in cadrul acestui curs,intrucat este credinta mea ferma ca stiinta moderna se bazeaza mai degraba pe o astfel de perspectiva,si ca,in fond ,acest lucru explica de ce stiinta moderna s-a nascut in Europa si nu in Asia ori Africa de Nord.

"If I have played my part well, clap your hands, and dismiss me with applause from the stage."
Octavian Augustus

Despre o dimineata de sambata (partea 1)

2009-11-14T08:56:00.000-08:00

Credeam ca am trait una din cele mai mari dezamagiri ale vietii mele pana in urma cu 2 minute.Mai exact ,o deceptie cu totul explicabila ma macina dincolo de limitele suportabilului.Imi facusem din entuziasm un stindard falfaitor ce ulterior m-am simtit nevoit nu doar sa il cobor ci si sa il pun frumos la locul lui in podul cu vechituri.Aceasta din urma decizie este o greseala pe care am mai facut-o odata si pe care de acum in colo ma simt nevoit sa nu o mai repet.Stindardele sunt foarte ciudate caci fiecare din ele afirma o credinta si o origine negand de altfel o oricare alta credinta ori origine.Stindardul meu totusi a fost unul tolerant,unul ce nu afirma nici una, nici alta,ati spune ca nu era deloc un stindard...probabil ca era un antistindard de la bun inceput.Era stindardul invatacelului,al celui ce e dispus sa creada intrucat se doreste a fi la originea cunoasteri si se fereste deopotriva sa nege sau sa afirme un lucru.Acest stindard insa afirma o unica pretentie,aceea ca propria ignoranta specifica ucenicului este de preferat sa fie inlocuita cu un adevar verificabil si nu cu o alta ignoranta nespecifica.Sunt nu putini cred ucenicii din ziua de azi care uita sa mai ridice un astfel de stindard atunci cand se arunca in lupta pe drumul initiatic in cautarea adevarului si este de inteles intrucat cea mai importanta conditie a dobandirii cunoasterii este negarea propriei importante.

Limita tinde la....

Am pierdut astazi cel putin o ora din viata mea pentru a-mi fi argumentate lucruri ce imi erau deja clare cu o argumentatie mai slaba,si nu doar atat,am fost spectatorul involuntar al unei magarii.Trebuie sa recunosc ca o buna parte din modul in care priveam natura pana la momentul acestei intamplari si care abea acum imi este justificat era mai degraba preluat decat asumat.Imaginea deopotriva ciudata si frumoasa pe care o am in minte poate fi descrisa intocmai cu cuvintele lui Socrate:"Partea din ea pe care o inteleg mi se pare minunata si indraznesc sa cred ca partea pe care nu o inteleg este la fel de minunata".Intocmai in cautarea acestei parti neintelese am crezut ca orele petrecute la Facultatea de Filosofie ma vor ajuta intrucatva.Matematica este pentru mine stiinta unica,ea nu poate fi ca atare inteleasa ca un mestesug,fie el si cel mai inalt si superior dintre mestesuguri.El devine un mestesug doar atunci cand in argumentatia improprie,oamenii,se folosesc de notiunile si obiectele sale pentru a explica lucruri ce in sine nu tin de matematica.Limbajul matematic este unul pur,mai similar muzicii decat discursului propriu-zis,un limbaj perfect.In masura in care el este utilizat de oameni, el este intr-adevar perfectibil si pe alocuri neconform cu obiectele pe care le descrie,in masura in care el este insa raportat doar la ratiune si la obiectele matematice si in masura in care el este abstract el va fi unic si perfect.Iata ca principalul obiect al deziluziei mele este afirmatia conform careia limita nu poate fi gandita ca numar ci doar ca tindere catre un numar,si asta tocmai in contextul discutarii paradoxurilor lui Zenon.Chiar conform domnului profesor paradoxurile nu trebuie interpretate ca avand o concluzie falsa intrucat rationamentul nu comporta nici o greseala,ele vin insa sa atace o problema cu mult mai delicata,aceea a ipotezelor.In masura in care o concluzie este falsa in baza unui rationament corect nu putem afirma in plus decat faptul ca si ipoteza este falsa.In consecinta paradoxurile lui Zenon neaga cu precadere ipoteza miscarii,a curgerii si a dinamismului.Mai exact se poate postula pe baza falsitatii acestei ipoteze ca miscarea ca realitate descrisa pe baza ratiunii nu este decat o succesiune de stari,caci ratiunea este limitata in a descrie stagnante.Iata ca ajungem deci la identitatea dintre numar si limita.Limita este definita matematic ca numarul in a carui orice vecinatate se gasesc toti termenii unui sir de la un rang in colo.Despre sir se poate spune ca tinde fara insa sa atinga vreodata aceasta limita,despre limita insa,in masura in care exista,nu se poate spune decat ca este egala cu acel numar in a carui vecinatate se gasesc toti termenii unui sir.Limita nu este descrisa din perspectiva unei tinderi si nu va fi ,in definitiv, niciodata descrisa astfel,ea este numarul(starea sau stagnanta) de care se apropie toti termenii unui sir(toate starile unei astfel de tinderi).Poate ca tocmai aceasta apropiere de stagnata limita, aceasta postulare matematica a imanentei este defapt cel mai greu de perceput,caci ea nu se mai face ca in algebra simpla prin egalitate intre doua stagnante ci prin evaluarea unei diferente oricat de mici dar permanent diferite de 0(aceasta diferenta este utilizata practic in sistemele informatice de evaluare a numerelor reale intrucat egalitatea a doua numere reale este imposibil de postulat altminteri).Limita insa nu este insa expresia diferentei ori a tinderii ,ea este pur si simplu reperul imanent fata de care se discuta tinderea.Acest reper este un numar (rational initial desi ulterior s-a generalizat conceptul la numere reale si complexe),un numar caruia i se poate verifica sau impune o relatie de egalitate cu un alt numar.Adevarata problema a notatiei matematice a limitei apare in contextul in care despre limita spunem ca este infinit.Sper ca este de recunoscut ca analiza matematica spune despre astfel de notatii ca descriu un sir nemarginit(fara limita) si deci o astfel contradictie apare eventual doar la nivelul notatiei si doar in acest caz,de altfel matematica spre deosebire de alte "mestesugarii" gaseste pentru infinit o teorie incapatoare si exhaustiva ,pe care acelasi distins domn a declarat-o o prostie.La vremea cand a aparut teoria cardinalitatii care reprezinta si astazi un varf al matematicii aceasta i-a permis lui Cantor doar bucuria sinuciderii.

The essence of mathematics lies in its freedom.
Georg Cantor

One of the best things to come out of the home computer revolution could be the general and widespread understanding of how severely limited logic really is.
Frank Herbert

Va urma...

The sky above the port was the color of television, tuned to a dead channel.

2009-10-11T06:20:00.000-07:00

For thousands of years men dreamed of pacts with demons. Only now
are such things possible. And what would you be paid with? What would
your price be, for aiding this thing to free itself and grow?

Cyberspace. A consensual hallucination experienced daily by billions of legitimate operators, in every nation, by children being taught mathematical concepts... A graphic representation of data abstracted from banks of every computer in the human system. Unthinkable complexity. Lines of light ranged in the nonspace of the mind, clusters and constellations of data. Like city lights, receding...

The drug hit him like an express train, a white-hot column of light mounting his spine from the region of his prostate, illuminating the sutures of his skull with x-rays of short-circuited sexual energy. His teeth sang in their individual sockets like tuning forks, each one pitch-perfect and clear as ethanol. His bones, beneath the hazy envelope of flesh, were chromed and polished, the joints lubricated with a film of silicone. Sandstorms raged across the scoured floor of his skull, generating waves of high thin static that broke behind his eyes, spheres of purest crystal, expanding...The anger was expanding, relentless, exponential, riding out behind the betaphenethylamine rush like a carrier wave, a seismic fluid, rich and corrosive.

He came in steep, fueled by self-loathing. When the Kuang program met the first of the defenders, scattering the leaves of light, he felt the shark thing lose a degree of substantiality, the fabric of information loosening. And then - old alchemy of the brain and its vast pharmacy - his hate flowed into his hands. In the instant before he drove Kuang's sting through the base of the first tower, he attained a level of proficiency exceeding anything he'd known or imagined. Beyond ego, beyond personality, beyond awareness, he moved, Kuang moving with him, evading his attackers with an ancient dance, Hideo's dance, grace of the mind-body interface granted him, in that second, by the clarity and singleness of his wish to die.

Quotes from William Gibson's Neuromancer

2009-09-28T08:54:00.001-07:00

adopt your own virtual pet!

Somethin' filled up my heart with nothin'

2009-07-30T00:01:00.000-07:00

...someone tolld me not to cry.

Pentru ca acum cand perdeaua s-a tras ma simt ca un copil,al carui joc este cel mult amuzant pentru cei ce inca il privesc cu prejudecati,cu neincredere sau cu mila,dar spun ca ii sunt prieteni.

Children wake up,
hold your mistake up,
before they turn the summer into dust

As vrea sa imi cer scuze,stiind ca nu e de ajuns,stiind ca niciodata nu va fi.Scuze fata de oamenii pe care i-am ranit,carora le-am imprumutat bucati din suflet fara sa le returnez.Pe cei pe care i-am iubit fara sa am incredere in mine,pei cei carora le-am frant inima.Si asta nu doar pentru ca mi s-a intamplat si mie ci pentru ca merita,merita mai mult decat rautatea,frustrarea si plictiseala ce imi devoreaza mie sufletul din cand in cand,merita mai mult decat acest baiat intre copilarie si viata de adult care crede ca visul i-a fost furat pentru ca zmeul merge mai departe fara ca el sa-l fi tinut vreodata de sfoara.

Pentru ca am ajuns sa ma urasc pe mine insumi...pentru ca imi accept vina in toate astea,vina si neputinta,si pentru ca o imbratisez cu tot cu greselile mele,pentru ca prefer sa ma urasc decat sa regret,pentru ca prefer sa raman copil decat sa ma ingrop in cenusa lumii de azi.

If the children don't grow up,
our bodies get bigger but our hearts get torn up.
We're just a million little gods causin' rain storms turnin' every good thing to
rust.

Nu o sa ma maturizez chiar daca risc ca inima sa-mi explodeze,nu o sa ma transform in vreo piatra doar ca sa nu mai simt sau doar ca sa-i protejez pe altii.O sa raman imatur si naiv si o sa stric pe rand jucariile care imi vin in mana pana cand o sa gasesc din nou sfoara unui alt zmeu si pe cerul verii o sa zboare pentru mine un alt vis.Poate va trebui sa imi fac singur un zmeu...sau poate o sa ma trazneasca vreun fulger.

I guess we'll just have to adjust.

(versuri in engleza Arcade Fire-Wake up)

And you never will belive her...

2009-07-01T01:55:00.000-07:00

Inceputurile sunt tot timpul grele atunci cand sti de la inceput care le este finalitatea.Putine lucruri mai capata sens cand linia destinului e trasata in carnea frageda a entitatii spirituale numite suflet.Pe masa stau haine zarurile ce au fost aruncate, si el se gandea deja ca fusese infrant.Pe fata lui acum uscata urmele lacrimilor aratau ca defapt nu invatase sa nu se mai supere.Timpul a trecut dar nu le-a vindecat pe toate.Cuvintele spuse de mult isi pastrasera durerea in ranile fumegande si acum cicatrizate lasate pe acelasi suflet.Si totusi timpul a trecut,rauri si rauri de nisip au cazut peste rani,peste suflet,peste el...peste zaruri.Norocul sau a ramas o moneda pe ale carei ambe fete erau scrise evenimente la fel de nefericite.Poate ca pentru unii dragostea inseamna fluturi in stomac,pentru el in schimb era un foc mocnit ce ardea fara sa se opreasca in interiorul lui,undeva.Ii urca pe gat,pe limba si in crestet,il chinuia si il tortura pana in punctul in care era dispus sa isi ia singur viata.Un foc ce nu ii dadea decat curaj in loc de teroare,dar nu acel curaj al cavalerilor mesei rotunde,nu acel curaj al izbanzii in ciuda sortii potrivnice,ci acela demonic,la fel de chinuitor ca flacarile iadului,acea incapatanare de a ignora soarta,de a arunca la nesfarsit moneda pana cand va cadea...pe margine,plasand paralel cele 2 destine potrivnice,sfidand soarta,oferindu-i singura iluzie pe care era dispus sa o creada,si cea mai puternica...speranta.

Poem pascal(Iulian Tanase)

2009-05-21T05:33:00.001-07:00

Sunt putine constante in viata unui om,multi ar spune ca defapt nu sunt deloc.Azi esti fericit ,sau macar iti faci o minima impresie,maine s-ar putea sa iti plangi ochii si sa iti urli durerea in tacere pe un zid.Eu am cateva constante in viata mea...sau niste semi-constante variabile, care, imi dau anumite repere in fixe in marea invarteala.Unul e dragostea pentru stiinta,curiozitatea, dorinta mai mult sau mai putin vie de a cunoaste,a descrie si a intelege.Altul,la fel de important,e dragostea pentru arta pentru frumos,pentru inexplicabil si paradoxal,pentru poezie,muzica,teatru,filme,literatura...
Un ultim punct fix in adimensionalitate este razboiul...fie ca e vorba de vikingi,spartani,rapidisti,neonazisti sau melci ,dar cel mai adesea cand e vorba de sfarsitul saptamanii.Asa am ajuns sa il ascult pentru prima oara(la Guerrilla) pe un om destept,simpatic si extrem de amuzant,pe domnul Iulian Tanase,unul din oamenii pe care ii admir fara sa ii invidiez.Iata o poezie de a lui..mai veche e drept.

Se făcea că eram fericiţi pe un cîmp cu păpădii în floare
aurul lor ni se căţăra pe spate pe braţe pe umeri
munţii şi dealurile şi alte forme de relief extatic
ne intrau în ochi printre pleoapele de lînă care ne ţineau de frig

Se făcea că păsările de pradă luau urma avioanelor de luptă
era un război al cărui deznodămînt se făcea mai degrabă nevăzut

Vîntul bătea sau se făcea că bate razele acelea ale soarelui
frîngîndu-le ca pe nişte vreascuri

Am putea spune că totul nu era decît un preludiu al inexprimabilului
dar cîtă viaţă nu încape într-un poem
în care se făcea că nu se întîmplă nimic

Toată ziua se mai făcea că fotografiasem păianjeni
aflaţi în timpul serviciului militar
păianjeni care practicau aşteptarea pînă în pînzele albe
păianjeni autodidacţi într-ale penumbrei şi crimei

Dar mai fotografiasem şi cîteva duzini de scînduri
scînduri care într-o noapte se făcea că sar gardul
ca nişte animale pe jumătate sălbatice se făcea că scîndurile evadează
pentru a redeveni pădurea care-au fost cîndva

Era ca şi cum cineva ne-ar fi trezit dintr-un vis
ne-ar fi luat de mînă şi ne-ar fi condus într-un alt vis
pe un cîmp cu păpădii în floare
cu verdele lui galben pe deasupra şi adînc pe dinăuntru
pe un cîmp cu dealuri munţi şi alte forme de relief extatic
pe un cîmp cu păsări de pradă gonind după avioane
pe un cîmp cu vîntul curgînd de nicăieri
umplîndu-ne paharele cu vinul libertăţii

Era ca şi cum ne-am fi trăit propriul trecut cu o voluptate de lapte
o voluptate de luptă şi lapte purtînd chipul unei melancolii
alergînd între prezent şi trecut pe un cîmp cu păpădii în floare

Aurul ochilor tăi ara ogorul cu privirea
se făcea apoi

de pe poemix.blogspot.com

In loc de compunere la franceza

2009-05-09T13:00:00.000-07:00

Da,pai cum notele la franceza se culeg de cand lumea din copac, compunerile devin gradual si sigur inutile...si totusi?...intrebarea...plata si nedefinita cum era ea,semana a o intrebare valida...cum vad eu lumea?...sau, in cazul in care luminile se amesteca prea mult unele cu celelalte...ce merita vazut respectiv inteles pe parcursul unei vieti.
Incepand cu 9-1,5 vieti cautarea mea parea semi-imposibila.Ce fac atunci?O dai pe mari oameni mari caractere...la modul faci gargara cu apa de gura a altcuiva.M-am gandit ce inseamna mari oameni,mari caractere pentru modul meu de gandire momentan , si evazand pantalonii imaginari ai propriei mele rusini,am ajuns la concluzia ca in mare triunghiul bermudelor se regaseste in Frank Herbert,Robert Heinlein si Thomas Szasz.
N-am reusit sa fac o compunere la franceza...nici nu m-am straduit prea mult...ceea ce nu e bine...noroc ca nu a simtit nimeni durerea...ce am reusit?... sa strang cateva vorbe de duh

Antologia urmeaza..inchideti ochi...le-am lasat in engleza...multe par din popor ...culmea e ca defapt nu sunt.

Everything is theoretically impossible, until it is done.

Robert A.Heinlein

"Love" is that condition in which the happiness of another person is essential to your own... Jealousy is a disease, love is a healthy condition. The immature mind often mistakes one for the other, or assumes that the greater the love, the greater the jealousy.

Robert A.Heinlein

A child becomes an adult when he realizes that he has a right not only to be right but also to be wrong.

Thomas Szasz

Every act of conscious learning requires the willingness to suffer an injury to one's self-esteem. That is why young children, before they are aware of their own self-importance, learn so easily.

Thomas Szasz

Any road followed precisely to its end leads precisely nowhere. Climb the mountain just a little bit to test it's a mountain. From the top of the mountain, you cannot see the mountain.

Frank Herbert

Seek freedom and become captive of your desires. Seek discipline and find your liberty.

Frank Herbert

One man's "magic" is another man's engineering. "Supernatural" is a null word.

Robert A.Heinlein

The universe never did make sense; I suspect it was built on government contract.

Robert A.Heinlein

Formerly, when religion was strong and science weak, men mistook magic for medicine; now, when science is strong and religion weak, men mistake medicine for magic.

Thomas Szasz

Happiness is an imaginary condition, formerly often attributed by the living to the dead, now usually attributed by adults to children, and by children to adults.

Thomas Szasz

The difference between sentiment and being sentimental is the following: Sentiment is when a driver swerves out of the way to avoid hitting a rabbit on the road. Being sentimental is when the same driver, when swerving away from the rabbit, hits a pedestrian.

Frank Herbert

When law and duty are one, united by religion, you never become fully conscious, fully aware of yourself. You are always a little less than an individual.

Frank Herbert

You can have peace. Or you can have freedom. Don't ever count on having both at once.

Robert A.Heinlein

A society that gets rid of all its troublemakers goes downhill.

Robert A.Heinlein

If you talk to God, you are praying. If God talks to you, you have schizophrenia.

Thomas Szasz

Two wrongs don't make a right, but they make a good excuse.

Thomas Szasz

When a person can no longer laugh at himself, it is time for others to laugh at him.

Thomas Szasz

n-ar fi singurele si pbbil nu sunt cele mai bune ingurgitati cu grija...

Lacrimi si povesti uitate

2009-02-09T09:25:00.000-08:00

Mergi din nou fara sa sti pe ce mai calci cand pietrele se transforma in praf sub picioarele tale si nu mai sti de ce continui sa urci orbeste...incerci oare sa-ti salvezi viata ..si vezi ca pietrele sunt o parte din tine...incerci sa ajungi in varf....si realizezi ca nu mai esti tu insuti.
Alegerile sunt meschine,viata e meschina dar tu defapt esti la fel de egoist,nu sti si nu esti capabil sa dai din tine totul,sa rupi din tine bucata cu bucata pana cand reusesti sa intregesti pe altcineva.Viata este..in totalitatea ei o serie de incercari si de esecuri...o serie nesfarsita de amagiri.Singurele imagini ale unei fericiri plapande dispar in ceata si dispari si tu impreuna cu ele intr-o umbra de remuscari si regrete.Turnul lui Babel cu treptele prabusite in nisipul propriilor etape arse, in cautarea succesului si gasirea inevitabilului esec, devine estuarul navigabil al dubiilor.Inghitit de apa sta sufletul tau ,incapabil sa isi mai revina,incapabil sa mai decida,incapabil sa mai iubeasca.Apa din estuar e sarata ,caci lacrimile ce au cazut de mult de pe obrazul meu nu reusesc nici acum sa cada pe doi ochi albastri...

Craciun fericit

2008-12-24T12:25:00.001-08:00

Vine Craciunul in casa se aud urlete si te trezesti mahmur de dimineata...e vremea sa oferi,sa fi generos...si deobicei oferi lucruri si sentimente...in mare parte enervezi alti oameni,ii bati la cap,ii obosesti si le dai noi si noi motive sa se simta rau.In general Craciunul e mai degraba vremea cand iti oferi ceva,un pic de pace si liniste ...sau un pic de distractie pe seama nelinistii altora.
Iti iei cadourile devreme..si, sti ce sunt..uiti in mare parte sa oferi si altora...desigur ca le zici multumesc...si vai ce dragut ca te-ai gandit la mine...dar totul e in definitiv un formalism bine patentat.
Si pe deasupra esti invidios..pe ce vrei si nu ti se da,pe ce vrei si nu poti avea,pe ce vrei si au altii...vecinul meu a primit de Craciun 2 Merzane si doua furgonete Fiat cu numere de Italia....defapt si aici e mai degraba ceva reflexiv....
Si pe deasupra(part 2) spiritul Craciunului e peste tot....pe strazi lumineaza LED-uri....se canta,se danseaza, cersetorii sunt curati si imbracati la metrou, te lovesc cu stelute jegoase si aurii peste fata in timp ce zambesc si iti canta colinde.Nu ninge.
Sa-mi dea cineva una peste fata anul asta e mai Craciun ca niciodata...

Modelul

2008-11-25T09:43:00.001-08:00

Se vaicareste ca o fata scapata din internat virgina...nu a facut bine la chimie...cui sa ii pese ar fi putut...3 cuvinte dureroase pentru el...ar fi putut...firar ale dracu ..ai putea inca sa faci ceva...da,de parca te mai crede cineva?....ai ratat ocazia sa faci ceva si vei rata inca o ocazie de fiecare data cand te razgandesti spus e o voce semi-necunoscuta...orgoliul din el fierbea ca intr-o oala sub presiune,era constient de ratarile sale, de greselile, imperfectiunile sale..atat de constient de inutilitatea sa.Ce inseamna sa faci ceva pana la urma?se intreba el...inseamna sa te prefaci ca nu faci defapt nimic pana ajungi sa crezi asta...isi raspunse tot el...

Ura sa pentru el insusi era destula incat sa il prabuseasca de o infinitate de ori dincolo de pragul de la care se mai putea ridica...acolo il vroiau ei...toti..cei care il "respectau"...care asteptau ca niste condori dezlantuiti sa decojeasca carnea de pe oasele lui albe odata ce zacea mort si infrant,acum era timpul ca orgoliul sa isi asume rolul de drept..trebuia sa lupte...cu morile de vant...sa lupte cum nu o facuse niciodata,cum nu o facuse nimeni...cu ei cu toti....si cu el insusi.Isi vedea mana pe sabie,si isi vedea sabia in mana,in sange,in spirit...era prelungirea lui,era destinul lui,arma lui,sufletul lui...risca sa il devoreze dinauntru ca un parazit ,sa il ucida pentru a scapa...si el risca sa moara daca nu deveneau una...caci el era arma si arma era el si arma ii era si pavaza si capcana,incatusat pentru prima oara cu adevarat isi vedea libertatea si privea cu ochi tristi adevarul...

Pe un scaun, intr-un amfiteatru plin, el se uita catre scena,catre scena pe care se va urca.Acolo, era un om,un om pe care il stia,cu spatele drept,vorbele clare.Scund dar imposibil de negat din unghiul barbiei ascutite si privirii patrunzatoare.Vedea in el nu doar un om ci un spirit, si auzea din el vorbele spuse odata si pe jumatate uitate,vorbele ce vindeca si insufletesc,vorbele ce ii trebuiau...rostite odata demult si prezente in imaginea de acum.

Undeva dupa perdea in spatele unor ochelari subtiri statea si o privire calda ,si sub mustata ingrijita un zambet in care isi gasea sperantele pierdute.Cu ele veneau alte vorbe simple si pe jumatate uitate,odata cu increderea de alta data.Un papion in stil vechi,un costum bun,un domn in adevaratul sens al cuvantului dincolo de hainele burgheze...vedea in sfarsit in aceste imagini ce inseamna un model.

Scrisoare catre necunoscut(una bucata)

2008-11-16T12:10:00.000-08:00

Draga om,

Fugi fara sa mai sti in interiorul tau alergand de gandurile care te bantuie.Ai in definitiv o imagine foarte clara pentru lumea in care vrei sa traiesti ,o lume plina de bani si lipsita de griji,plina de distractii si lipsita de responsabilitati.Desigur aceasta viziune este si "realizabila",pentru ea esti in stare sa calci in picioare,sa scuipi si sa bati dar si sa te umilesti si sa fii umilit ,sa te pleci si sa iti gasesti prieteni si stapani (sau amandoua simultan).Si incepi usor sa-ti construiesti castelul de carti, ca orice alt muritor ce spera ca viata lui chiar inseamna ceva in Univers,numai ca acest castel de carti al tau taie in visele si sperantele altora si mai ales in sufletul tau.Cand vantul bate cartile cad, prietenii pleaca,biciurile pocnesc,iar leul din tine e adormit si nu mai rage ,desi tu urlii singur in noapte,tragi in piept fumul de tigara, ridici mainile sus,zambesti si mergi mai departe cu sufletul gol.

Fallout

2008-11-06T11:32:00.000-08:00

Cenusa nucleara se intinde ,furtuna a trecut ,dar dupa genul asta de ploaie melcii nu ies afara pe frunzele de loboda.Statea si el intr-una din pesterile reci si parasite.Undeva deasupra lumea se schimbase,caci egoismul si lacomia nu erau decat bomboana de pe coliva,oameni erau...asa cum era de asteptat...prea multi si prea avizi de resurse...si el statea orb undeva in umbra uscata a pesterii ascultand o trompeta taraganata si niste versuri....dream a little dream of...Ce poate fi mai frumos...post-apocaliptic mad-blindness and 50's music...aprinse o tigara tragea din ea ca si cum fumul ce ii umplea plamanii era mai bun decat aerul pe care il respira si prin el nu ar fi trecut lumina ce i-a ars ochii (dupa 20 de ani de stat in buncar) atunci cand a vrut sa priveasca pentru prima oara soarele...stia ca undeva era un butoi cu benzina...He'll mend your umbrella then go on his way singing...radioul caraie...invarte switchul..i'll light a match and watch this scene...burn away in front of me the ashes of my misery....Toodle-uma-luma-luma...feels like rain...Somwhere over the rainbow the world has died...

The best few lines in video game history

2008-10-21T08:53:00.000-07:00

All the conflict and strife throughout history, all the fear and hatred, served but one purpose - to keep my master's Wheel turning. All souls were prisoners, trapped in the pointless round of existence, leading distracted, blunted lives until death returned them - always in ignorance - to the Wheel.

Kain
...the coin is still turning...

Raziel
But what hope had there been? One cannot fight the unseen.

Ariel
...only then will the Scion of Balance be armed for his true endeavor...

With ominous finality, the Elder God speaks to Raziel for the last time --

Elder God
Despair, Raziel. There is no escape.

Raziel
It was then I knew what I had to do. I alone could end this.

In the material realm, Moebius' corpse suddenly comes alive again. Kain turns as he sees Moebius rising behind him.

Moebius (actually Raziel)
Kain...

Kain reflexively brings up the Reaver and impales Moebius through the chest once again.

Kain
Do you so enjoy death--

Moebius responds strangely, with satisfaction--

Moebius (actually Raziel)
Yes...

Then Moebius transforms, and Kain sees that it's Raziel impaled on the blade -- just as Raziel's soul begins to leech into the Reaver.

Kain
Raziel? - No -

Kain tries to pull away, but Raziel takes hold of Kain's arm so that he can't.

Raziel
Yes - this is how...

Kain
--No, Raziel!

Kain resists, but Raziel pulls himself farther onto the blade --

Kain resists, but more weakly --

Kain
No, Raziel - this can't be the way...

Raziel
And now you will see -- the true enemy --

Raziel fades as his soul is consumed completely, passing into what is now, finally, the Soul Reaver.

Kain
Raziel –

Kain
And it was then -- I saw.

Kain staggers backward, still shocked at Raziel's sacrifice, and trying to comprehend the monstrosity that has just been revealed to him. The citadel trembles, and the Elder God's voice booms within the chamber --

Elder God
So... I am revealed to you at last.

Kain
What in hell...

Elder God
a little stridently
I am the origin of Life... the devourer of Death. I am the hub of the Wheel, the purifying cycle to which all souls must be drawn.

Kain
Had I condemned Raziel to this nightmare when I cast him into the abyss?

The Citadel quakes, causing architecture to topple, and rubble to fall into the pit.

Elder God
You may ponder the futility of your ambitions as you spend a deathless eternity beneath a mountain of rubble.

The Citadel rocks again, causing more debris to fall.

Elder God
You and your Soul Reaver will go equally mad as the eons pass. The Citadel of the apostates will become your living tomb.

The Elder God moves, and the Citadel trembles again. Stone and masonry begin to tumble down. Kain looks around the room, realizing what's going on, but stands his ground, flourishing the now-transformed Soul Reaver.

Kain
Your words are heartening -

He slashes at the Elder God with the Soul Reaver, causing spectacular damage. The Elder God shrieks as the spirit energy that is his lifeblood flows out. He has never been injured like this before.

Kain
- for you would not fear us unless we could truly do you harm.

Kain slashes again, severing the Elder God's nearest tentacle and causing him to recoil again in terror and pain.

Elder God
No! You are nothing!

Kain
False god--

Kain strikes out again, once more causing the Elder God tremendous damage.

Kain
--this is the end - the final turn of your Wheel.

Elder
You will never break from the Wheel of Fate.
laughter
Submit to my will…
You will never defeat me, Kain.
Feed the Wheel.
I have endured your game long enough!
You will never escape!
This is futile.
I will bury you.
Pathetic creature!
This defiance is pointless.
Surrender Kain.
Your sacrifice has been made in vain, Raziel.
I will crush you, vampire!
Your broken body will be buried here for all eternity.

You cannot destroy me, Kain - I am the Engine of Life itself. The Wheel will turn... The plague of your kind will be purged from this world... And on that inevitable day, your wretched, stagnant soul will finally be mine.

Now, at last, the masks had fallen away. The strings of the puppets had become visible, and the hands of the prime mover exposed. Most ironic of all was the last gift that Raziel had given me, more powerful than the sword that now held his soul, more acute even than the vision his sacrifice had accorded me - the first bitter taste of that terrible illusion: Hope.

Peretele de clestar

2008-10-11T05:51:00.000-07:00

A fost odata ca niciodata...parca asa incep toate povestile...intr-un palat de clestar cu 1001 de turnuri inalte cu varful in cate o stea.Oamenii erau fericiti si totul le mergea bine,peste izvoarele cristaline,in luncile norilor, in fermele crepusculare din preajma cetatii cresteau fructele bucuriei.Mancand fructele bucuriei oamenii erau toti fericiti si regle lor la fel.Erau desigur si oameni care,desi aveau fericirea la pachetel zi de zi, nu o vedeau nici cand ii durea lupa,ei vroiau cunoastere,adevar si putere.Si asta se gasea in varful fiecarui turn de clestar in fiecare din stelele ce luminau strazile cetatii,de acolo puteau vedea fiecare din restul stelelor din univers cum urla in fiecare noapte si isi canta suferinta tragand cu un fir invizibil totul in gurile lor flamanzite,dar si fecioarele ce explodau in fiecare zi in explozii de energie si lumina de necuprins.Si erau si ei fericiti sa catalogheze totul in buchiile lor prafuite din observatoarele turnurilor luminate de clestar,si prindeau din cand in cand cate o alta stea pe care o agatau sa faca noi si noi turnuri ca niste pescari in robele lor albastrui,cele ce dadeau putere asupra spatiului si timpului.

Regele era fericit,ca orice rege al carui regat merge fara cusur.Se trezea in fiecare dimineata cu ghemotocul auriu de la scufia de dormit in gura,iesea pe balcon,vedea ingerii din fiecare varf de turn de clestar si oamenii din fermele crepusculare,si soldatii imbracati in argint pe meterezele sclipitoare.Ce si-ar fi putut dori mai mult,avea o sotie frumoasa care ii statuse alaturi de la primul turn de clestar si ii va sta alaturi pana ce ultimul fruct al bucurie se va usca,si un baiat pe care il iubea mai mult decat tot regatul lui nepretuit.Cand baiatul sau se nascuse vizirul magilor turnurilor de clestar spunea ca de acum in colo va urma o epoca de nesfarsita bucurie si multumire,de pace si nefireasca armonie.Ar mai fi vrut sa dea un avertisment despre care nu era sigur,dar regele nu ar mai fi vrut sa auda nimic altceva,printul ramase deci avatarul fericirii,el urma sa mosteneasca tronul si trebuia deci sa inteleaga si sa se bucure de tot ce era in regatul crepuscular.

Si zi de zi printul crestea pasind incet,incet pe scarile abrupte ale turnurilor de clestar,tot mai multe si tot mai inalte,scriind buchii si pescuind stele in robe albastrui,inotand in izvoarele cristaline si calarind prin poianele de nori,mancand din fructele dulci si zemoase si acre si tari si amare si din placintele si prajiturile facute din ele.Se trezea in fiecare dimineata in sunetele cocosilor inflacarati ce treceau din cand in cand prin poienele de nori ,cu grija sa nu parjoleasca izvoarele cristaline sau ramurele arborilor din livezile crepusculare.Tablouri peste tablouri de frumusete si bucurie sau de durere si tristete i se iveau pe meniscul lentilelor observatoarelor fermecate,poezii si poezii si cuvinte magice invate cu grija din cartile ascunse din bibliotecile aurite si nesfarsite ale palatelor,poezii cum nici un muritor nu va citi vreodata cum nimeni nu va putea intelege vreodata,facute de maini ce numai Dumnezeu le-a vazut scriind prin vidurile sau poienile de clestar ale intregului univers si cantece,ce cantece se auzeau prin cochiliile melcilor plutitori ,cantece din oceanele nesfarsite ale spatiului,de pe muntii cei batuti de vanturile cosmice si din vagaunele fara fund acoperite de praf stelar.Nu putea oare fi el fericit...un simplu "da" ar fi terminat prea curand povestea,desigur ca nu, fericirea la pachetel,balot sau pe nesfarsitele talazuri aburinde ale spatiului,toata la un loc adunata si indesata prin toti porii lui nu il umplea nici pe jumatate,nu vedea decat durere si sacrificiu,undeva dincolo de perceptia sa ele fusesera sursa unei asemenea fericirii,izvorul nesecat al durerii devenise in definitive fantana arteziana de fericire,cunoastere si putere din care regatul sugea cu nesat si din care crestea turnuri de clestar tot mai inalte.Ce putea fi lumina a milioane de sori fara intunericul dureros al spatiului gol,vid lipsit de viata,de cuvinte,de cantec sau de putere.Totul urma o fireasca oscilatie intre bine si rau intre plin si gol intre nimic si tot si uneori chiar mai mult sau mai putin de atata.Fiecare formula invatata din numeroasele sisteme de descriere a geometriei si legilor firesti ale universului il facea sa creada incetul cu incetul ca stie mai putin,ca are si mai putin si ca nu va gasi niciodata ce vroia.Dar de unde aceste fatalitati pentru un suflet nemuritor ca al lui,ce se va roti vesnic in jurul turnurilor albastre,si nu doar sufletul ,caci oricine manca din fructele bucuriei traia vesnic,si daca ar fi refuzat sa mai manance fructele numai mirosul din livezi si aerul poienilor de nori ar fi purtat in sangele lui nemurirea.Si atunci de ce atata conflict atata lupta oarba in sufletul lui pustiit de atata nefericire,tocmai in el,in avatarul fericirii,in simbolul etern al suprematiei regatului sau.

Asa ca intr-o buna zi printul se gandi sa plece,isi imbraca roba albastra de mag,se uita in oglinda de clestar din observator si cu un gest scurt isi schimba roba intr-un frac verde cu taietura de randunica si intr-o camasa mov,isi conjura si o palarie prafuita indoita usor la capete.In gandul lui isi spuse ca nu va atrage prea multa atentie asa ca zbura incet in jurul turnului de clestar,pana cand in varf gasi steaua sclipitoare in care se zareau aripile de inger.Cum va parasi el regatul fara sa-i spuna tatalui sau care acum sforaia langa scufia sa aurie,fara sa lase oamenii nefericiti si pe magii robelor albastre dezamagiti.De ce i-ar fi pasat lui,nu i se permitea oare sa fie superficial,nu era el oare cel mai frumos,mai destept si mai curat dintre fii regatului,nu era el...Avatarul Fericirii..asa ca trezii cocosii inflacarati si melcii somnorosi si arunca asupra regatului o ploaie naprasnica,ochii ii luceau ca roiurile nesfarsite de stele si aduceau ajutati de cuvintele magice forta intregului vid lasat sa urle datorita orbitoarelor lumini,si iata ca un fulger intunecat,un fulger facut din nimic,care aducea nimicul,care taia in sunet si in materie lasand numai un tunet de tacere si un gol in varful turnului de clestar,iar el,printul,aluneca acum intre melcii somnorosi si prin poienile inorate pe steaua sclipitoare ca pe o sanie sclipitoare pe un derdelus alunecos.Desigur ca fracul si camasa ii erau cam sifonate deja iar palaria prafuita sa curatase si ii statea pe cap cu greu in vantul flacarilor si in ploaia surda.

Si cazu,si cazu,nici nu stia de cate ori incepuse timpul din nou pana cand ajunse jos,acolo jos unde nimic nu mai este nimic si totul nu este tot timpul tot.Acolo unde nici un fruct al bucuriei nu cazuse vreodata sa imprastie odata cu parfumul cojii sale un strop de viata.Acolo in tara Nod unde nu se afla decat sangele lui Abel manjit pe nesfarsitele dune ale pustietati,unde tacerea era alta ,la fel si zgomotul,unde totul durea fara sa fie vreodata bine.Incepu sa inoate incetul cu incetul cu palaria in mana prin fumul si praful rosu pana cand dadu cu capul de un perete,se enerva,cine ar fi putut sa il opreasca,el care trecuse in flacarile nesfarsite pana in vagauna cea mai adanca,pana in tara Nod,ba chiar mai rau..era clestar,clestar cum numai in regatul sau mai exista,clestar ce nu putea fi spart vreodata ,ce nu putea fi zgariat sau topit,nici de cocosii inflacarati,nici de nimic altceva...Dar el trecuse?pe udneva trebuia sa fie ciobita si gaurita si bariera aceasta,pe acolo pe unde trecuse el....o luase intai spre dreapta mai apoi spre stanga incercand de la un capat la altul sa gaseasca vreun orificiu din inchisoarea sa bidimensionala.Zari apoi un chip de inger,impasibil,dar incredibil de frumos,nu vazuse asa ceva nici prin toate lentilele turnurilor de clestar care duceau prin toate umbrele vizibile vreodata,nu vazuse ceea ce acum i se parea ca e nici mai mult nici mai putin decat adevarata fericire,pe pletele ei curgea o lumina ce nu patrundea prin clestar pana in vagauna lui,si totusi el o putea vedea,o vedea cum se uita nepasatoare in jur ,cum pluteste prin lumea unde muzica si poezia sunt desavarsite,unde el,cel mai frumos,mai destept si mai curat nu este decat un nefericit cersetor,unde toate cartile si toate turnurile de clestar nu sunt decat nefericite retusuri.Unde era blestemata de gaura,unde era cheia catre acel taram catre care sufletul sau se ducea deja,fantomatic si pierdut definitiv.Nu vroia altceva decat sa o priveasca in ochi si sa citeasca in ea.Trebuia pesemne sa invete sa citeasca intai,sa invete sa mearga intai,sa asculte si sa priveasca ca si cum abea s-ar fi nascut...nimic din acestea nu il speriau....trebuia sa moara...ar fi facut negresit si asta...dar nu putea trece de blestematul perete...iar ea pleca,plictisita si indiferenta,nu l-a vazut si nici nu-l va vedea vreodata..iar el incepu sa planga ca o bocitoare nepriceputa peste campiile de sange si nisip,isi rupse hainele si isi musca degetele cu dintii,se lovea cu capul de perete,din nou si din nou,fara sa poata sa mai faca nimic...si plangea din nou si din nou...fara sa mai stie de cate ori reincepuse timpul pana cand apa amestecata cu sange cu sare si nisip il scufunda incetul cu incetul in adanc,unde incetul cu incetul,bucatica cu bucatica piele si carnea cadeau de pe el si intiparita in nisipul de pe fund ramanea imaginea chipului, sau ce va ramane pentru eternitate in apele linistite,lipsite de curenti.Intiparita si cand oasele albe vor disparea...Asa gasi el ceva mai mult decat nefericirea,ceva mai mult decat pierzania,uitarea si disperarea la un loc...asa gasi el nerostibila nimicime si ireconciliabila durere.

Intr-o lume muritoare fara palate de clestar si izvoare cristaline,fara stele si probabil fara ingeri se reintorcea,pe jos,acasa..gusta din minciunile dulci fara sa se gandeasca la altceva...era in fond insensibil si superficial,lipsit de sentimente,s-ar fi plictisit repede si nu ar fi inteles niciodata nimic...

Frunze de castan

2008-09-26T08:09:00.000-07:00

Ies din laborator de chimie,cobor capul la pi/2 fata de trunchi si merg ca dromaderul Piftie catre necunoscut ,mort de somn, de sete ,prin desert.Apropo de desert inca simteam gustul de lapt praf din biscuitii oferiti de doamna Bogdan...merg incet si singur prin liceu uitandu-ma din cand in cand la fete(cu tz daca vretzi asha) mai mult sau mai putin cunoscute.Si merg si merg ..cum am mers de atatea ori cu jumatate de chintala in spate,pana cand pe ceafa rece imi pica o frunza si apoi o coaja de castan ...Deodata copilul aflat de ceva timp in hibernare in piftia generala isi aminteste de existenta lui,de vremurile cand se plimba intre centrale termice si institute de cercetare ,dar mai ales pe langa frunze de castan cazute toamna...da si coji de castane, verzi si tepoase ,din care vara ies oua de extraterestrii albe ,iar toamna copiile lor oxidate si imbatranite...In definitiv toamna mohorata si nesuferita se instaleaza pentru urmatoarele 6 luni...si nu imi pare rau?

To see God in their own way

2008-07-08T10:42:00.000-07:00

Asa suna unul din versurile melodiei Cemeteries of London de la Coldplay(de pe albumul Viva la Vida).

Credeam ca incep sa ma obisnuiesc cu un sunet nou cu o tematica noua de la ei dar cu fiecare melodie ceva ma surprinde.Adica nu prea simtisem nevoia sa fac pe criticul de muzica in privinta asta...cele mai multe din melodii nu necesitau altceva decat vreo fata frumoasa cu zambetul pe buze...nu ca as fi avut eu parte de prea multe fete frumoase,sau m-as fi purtat cum trebuie cu ele....Si totusi lucrurile stau altfel acum,melodiile par mai mature cu idei aproape filozofice cu radacini in lucruri care imi place sa cred ca mai exista sau ca mai sunt valabile.

At night they would go walking ‘til the breaking of the day,
The morning is for sleeping…
Through the dark streets they go searching to seek God in their own way,
Save the nighttime for your weeping…

Ce inseamna "To see God in their own way"?ce inseamna pana la urma sa il vezi pe Dumnezeu fie si nu in felul tau propriu,desi,cum ai putea-o face altfel??

So we rode down to the river where the toiling ghosts strain
for their curses to be broken…
We’d go underneath the arches where the witches are in there saying
There are ghost towns in the ocean…
The ocean…
Singing la lalalala la lé…
And the night over London rang.

Intotdeauna in spatele fiecarui vers se ascundea la Coldplay si altceva insa acum acest altceva capata o nota puternic religioasa ,un mesaj aproape politic.Totusi mesajul acesta e cu mult mai discret si mai interesant decat ce ofera multe alte trupe cu directie similara.Cantecele vorbesc despre o lume mistificata,vrajita intr-un mod verosimil.Ma rog si pe de alta mie imi plac si asa ,mai putin tineri,mai putin clari,mai maturi,mai casatoriti cum sunt ei acuma...

God is in the houses and God is in my head… and all the cemeteries in London…
I see God come in my garden, but I don’t know what he said,
For my heart, it wasn’t open…
Not open…

In definitiv tema cantecului nu e unica la Coldplay sau unica in album numai ca ideea unui Dumnezeu pe care oamenii au invtat sa nu il mai asulte apare in mod unic aici.Si oare nu au dreptate,am pierdut ochii pe care ii foloseam candva sa-l vedem pe Dumnezeu.El este in definitiv peste tot in fiecare saptiu interstitial in fiecare cuvant gand si sunet la fel cum este in fiecare fiinta reala,in fiecare vietate si fiecare imagine vizibila si totusi uitam sa ne deschidem in fata unei ordinii a lumii pierduta in regulile unei societatii ce ne duce incet catre o descompunere treptata a sufletului(si poate in fata unei apocaliptice realitati a disparitiei rasei umane a se vedea arme atomice,incalzire globala,criza alimentelor etc...).

In definitiv luminile Londrei se sting poate mai greu decat cele ale Bucurestiului si lumea noastra nepasatoare trece si ea in istorie....

Singing la lalalala la lé…
and the night over London rang.
Singing la lalalala la lé…
There's no light over London today.

Si unde il cauti pe Dumnezeu ca sa il vezi in felul tau.....pana la urma?

http://www.youtube.com/watch?v=ztsNakYWUqw

C'estasta?

2008-07-08T01:39:00.000-07:00

Cand un om nu are ce face se apuca sa faca ceva,asta desigur daca nu cumva era ocupat sa fie bolnav si/sau sa moara,sau daca nu cumva era genul de om cu un ciclu vegetativ bine conturat.Eu,ca un astfel de om ce sunt eu, m-am gandit sa impart din aberatiile,glumele proaste,ideile preconcepute si in general ce am mai bun in mine cu......ma rog.....(eroare tehnica).....habar n-am..cu spatiul dintre mine si calculator cu vidul cosmic si cu melcii care,nu este asa,sunt peste tot.Si ce vroiam eu defapt...aveam multe idei initial care s-au pierdut pe parcurs,idei pe care mi le-am franat ca sa stea fratimiu la calculator si care s-au stins incet dupa 2 ore de citit si 12 ore de somn...si acum ma gasesc in penibila situatie da a lasa totul in coada de peste si a va ura totusi...bun venit